În seria activităţilor menite să dezvolte competenţele antreprenoriale în rândul copiilor şi tinerilor, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistriţa, împreună cu Centrul Europe Direct pentru Transilvania de Nord şi Centrul Europe Direct Maramureş organizează sâmbătă 1 octombrie Târgul „Antreprenor Junior”, ediţia a II-a – eveniment caritabil la care sunt aşteptaţi să participe în calitate de vizitatori toţi cetăţenii municipiului Bistriţa care doresc să încurajeze exercitarea voluntariatului şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale la vârste timpurii.
Ora de deschidere oficială a evenimentului este 12.00.
Târgul „Antreprenor Junior”, ediţia a doua, face parte din evenimentul „Zilele Antreprenor Junior”, care mai include sesiuni de instruire, aplicaţii şi schimburi de bune practici în domeniul voluntariatului şi antreprenoriatului.
Obiectivul „Zilelor Antreprenor Junior” este dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi încurajarea dialogului şi împătăşirii de bune practici în domeniul antreprenorial, în rândul copiilor şi tinerilor. În acelaşi timp, evenimentul, dedicat Anului European 2011 al Voluntariatului, îşi propune să sensibilizeze cetăţenii cu privire la importanţa voluntariatului în exercitarea cetăţeniei active şi responsabile.
Acţiunea este organizată în parteneriat cu Centrul Europe Direct pentru Transilvania de Nord şi Centrul Europe Direct Maramureş. Vor fi prezenţi elevi din toate cele trei judeţe ale Regiunii de Nord Vest (Cluj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud).
Târgul se desfăşoară în Zona Pietonală “Liviu Rebreanu” din Bistriţa şi are un caracter caritabil. Produsele propuse de elevi sunt realizate chiar de ei şi vor fi oferite la preţuri incredibile. În acelaşi timp, vor fi organizate concursuri diverse, demonstraţii sportive, coordonate de Complexul Sportiv Schreiner, ateliere pentru dezvoltarea abilităţilor practice (fotografie, confecţionare de podoabe), picturi pe faţă. Toate fondurile strânse vor fi donate Asociaţiei „Ascendent” Bistriţa, laureată a ultimei ediţii a Galei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană din Regiunea de Nord-Vest, pentru programe destinate tinerilor.
Cetăţenii municipiului Bistriţa sunt invitaţi la un exerciţiu de voluntariat şi încurajare a tinerilor şi a dezvoltării abilităţilor acestora.
Adaugă comentariu