”Mă adresez domniilor voastre pe această cale, dorinţa mea fiind de-a vă aduce la cunoştinţă faptul că fenomenul cerşetoriei a luat în ultimul timp o amploare deosebită, ţiganii dar şi românii care cerşesc în pieţe, biserici, magazine sau în mijloacele de transport în comun devenind foarte agresivi. Mai vreau să vă spun că numărul cerşetorilor a crescut atât în municipiul Bistriţa, dar şi în oraşele Năsăud, Beclean sau Sîngeorz-Băi. Mai mult, liderii din teritoriu ai Partidei Romilor m-au informat că foarte mulţi cerşetori au apărut în toate marile comune ale judeţului nostru”, a menţionat Emil Neia Lăcătuş.
Liderul romilor din judeţ, consilier judeţean PNL, spune că trebuie făcut ceva pentru diminuarea fenomenului cerşetoriei: ”Domnilor, sunt conştient de faptul că acest fenomen nu poate fi stopat, dar vă cer pe această cale să veniţi alături de Partida Romilor pentru a-l diminua măcar. În acest sens, vă propun un plan comun de acţiuni în care să fie implicate toate instituţiile publice, inclusiv cele militarizate şi cu atribuţii pe acest domeniu. După cum este normal, primul pas va fi făcut de Partida Romilor, personal urmând să mă deplasez în toate comunităţile mari de romi pentru a identifica împreună cu liderii de acolo pe toţi ţiganii care practică această activitate. De asemenea, voi cere acestora să-i urmărească pe cei care beneficiază de ajutoare sociale sau de pensii de handicap, urmând să încerc să-i conving să nu mai iasă la cerşit. De asemenea, voi încerca să discut cu ţiganii care şi-au retras copiii de la şcoli, pentru a-i trimite înapoi, cerşetoria nefiind deloc o soluţie. Fenomenul a devenit unul periculos, nedemn pentru o naţiune europeană, ceea ce ne obligă să face tot ceea ce este legal pentru diminuarea acestuia”.
Dupa ce a batut palma cu PDL, Neia a vazut ca nu-i ok. Nu-l mai baga nimeni in seama in tabara portocaliilor, iar la tigani nu are ce le da in schimbul voturilor cerute in 2012. EI si acuma s-a pus presedintele partidei pe proiecte. Si ce s-a gandit el sa atace, exact problema cersetoriei. No hai, serios?! Adica doar acum, cand ti se apropie de final mandatul ai vazut ca sunt cersetori?
tipic pt romania..
omu’ vine cu ceva solid ..apare tic si-l umple de amar
cand vreodata om intelege ?
ai o bila neagra ticule
cu ce vine solid ?? cu ce , exemplifica te rog. poate cu ceva ,,solid ,, !!
Cersetorii sunt personaje biblice , nu vor disparea niciodata . Cretu a dat 55 de miliarde buget la politia comunitara ca sa polueze cu plimbarile lor auto – moto aerul din oras si Costan se plimba pe centru de dimineata pana seara nestingherit .
Ticule- tic-tacule…si de la mine ai o bila neagra, si un mare minus.