Actualitate Recomandări

Eroii Revoluției, comemorați de Ziua Victoriei și a Libertății

(FOTO-VIDEO) De Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, 22 decembrie, zi din anul 1989 care a marcat începutul democrației în România, în Cimitirul Municipal Bistrița, la troița mutată din Piața Petru Rareș, a avut loc un ceremonial militar-religios la care au luat parte oficialități locale și județene.

https://www.facebook.com/TimpOnline/videos/547802829032499/

Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă al unităţii, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, depuneri de coroane la troiță și la mormântul Eroului Martir Bucur Cristian Remus, defilarea gărzii de onoare.

”Comemorăm și sărbătorim în același timp, pentru că în decembrie 1989 ne-am câștigat cu toții dreptul la democrație și libertate. Județul Bistrița-Năsăud și-a adus și el contribuția la victoria Revoluției. Avem datoria de a păstra vie memoria eroilor”, a spus prefectul de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

El a menționat că Piața Petru Rareș nu era un loc potrivit pentru troița închinată eroilor Revoluției și de aceea s-a decis amplasarea ei lângă Cimitirul Eroilor. Prefectul a spus că în Piața Petru Rareș va fi pus un alt simbol al Zilei Victoriei Revoluției, posibil un monument.

O ceremonie similară a avut loc și la Brăteni, la mormântul Eroului Martir Sabău Ioan.

Mesaje de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății

”Niciodată o guvernare din ultimii 29 de ani nu a fost mai departe de ceea ce au dorit și visat românii în decembrie 89, de spiritul liber asumat cu responsabilitate și muncă de atâția români astăzi. Niciun lider al hidrei postcomuniste care a făcut mult rău țării nu a îndrăznit să se poarte și să acționeze atât de fățiș ca jupân al României, cum o face, în ultimele săptămâni, șeful PSD. Ceea ce au câștigat pentru România tinerii care s-au ridicat, în decembrie 89, împotriva dictaturii și a comunismului este mai tare decât oricine își imaginează că mai poate lua România în stăpânire. Este libertatea – gustul ei, spiritul ei, responsabilitatea ei. Cu toate scăderile și dezamăgirile din ultimii 29 de ani, spiritul libertății a crescut și s-a consolidat în atâtea mici întreprinderi private, în familii, in rândul tineretului, al multor profesioniști care muncesc din greu și cu pasiune în toate domeniile vieții sociale. Acest spirit al libertății ne va întări și ajuta să nu ne întoarcem din drumul pe care cei care s-au jertfit în decembrie 89 l-au făcut posibil pentru noi și copiii noștri. Speranța, adevarul și spiritul libertății vor fi învinge întotdeauna orice putere care se întoarce împotriva propriului popor. Dumnezeu să binecuvinteze România!” – deputatul Robert Sighiartău, secretar general PNL

”22 decembrie va rămâne în memoria noastră ca ziua în care a căzut regimul Ceauşescu. Comunismul a supraviețuit în România, în forme originale, cel puțin încă un deceniu, suficient ca startul și statul să le fie confiscate românilor de către reprezentanții mai tineri ai vechii nomenclaturi. Factura acestei realități o plătim și astăzi. Va mai dura mult până când vom afla adevarul despre evenimentele din 1989 și ceea ce a urmat. Singura certitudine este jertfa curată a oamenilor care au manifestat, au fost răniți sau au murit pentru ca țara să-și schimbe cursul pe oceanul istoriei. Lor le datorăm totul, inclusiv şansa ca într-o zi să aflăm adevărul” – președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc

”Am trăit Revoluția din Decembrie 1989, militar în termen fiind, cu entuziasmul unui tânăr de 18 ani, care își dorește o lume liberă și frumoasă, în care valori ca adevărul, demnitatea, respectul, integritatea sau libertatea nu sunt simple cuvinte și stau la loc de cinste. Acum, la 29 de ani de la aceste evenimente, cred că soarta României noastre dragi a fost schimbată definitiv în bine în acele zile. Chiar dacă mai sunt multe de făcut, experiența ne arată că drumul pe care am pornit este drumul cel bun. Putem să punem umărul fiecare, din locul pe care îl avem și să muncim pentru a construi o Românie a noastră, așa cum ne-o dorim, liberă, democratică și respectată de toți! Să ne rugăm pentru eroii Revoluției din Decembrie 1989, să le cinstim memoria și să le arătăm recunoștința noastră veșnică! Datorită lor, noi suntem azi, aici, bucurându-ne de o Românie Mare, care a împlinit 100 de ani!” – viceprimarul Bistriței Cristian Niculae, președintele PSD Bistrița

”Se împlinesc 29 de ani de când românii au ieșit în stradă pentru libertate, pentru a da jos regimul comunist și pentru a reinstaura democrația. Fără lupta eroilor Revoluției din 1989, fără sacrificiul și curajul lor în înfruntarea cu sistemul dictatorului Ceaușescu, nu ar fi fost posibil ca astăzi noi să visăm și chiar să îndeplinim visurile noastre îndrăznețe. Pentru mine, care aveam doar cinci ani, regimul comunist este în cartea de istorie și în amintirile celor ce au supraviețuit acestei perioade întunecate din istoria țării noastre. Izbânda lor mi-a oferit mie șansa să reușesc în viață lucruri la care nici nu visam, cum ar fi acela că astăzi sunt ales de voi să vă reprezint în Parlamentul României. Vă sunt permanent recunoscător și arăt asta prin ceea ce fac zilnic, dar se cuvine să arătăm recunoștință și eroilor noștri de la 1989, fără de care nu am fi fost ceea ce suntem astăzi” – președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca

29 de ani de la Revoluție

Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat vizite de lucru. În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa Comitetului Judeţean de Partid. În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa actualului Palat Administrativ, unde s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă. Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime. Au murit însă bistriţeni în alte oraşe, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge. Tinerii Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea. 

7 comentarii

  • cum lampa lu aladin sa mearga tara asta bine cand o droaie de cumunisti comemoreaza cica, eroii revolutiei? acei eroi si-au dat viata ca tot cumunistilor sa le mearga bine? rusine sa va fie ca le patati memoria

  • Trebuia ca autobuzul armatei sa fie dus in cazarma cu masina politiei si cu girofar????
    O tara de privilegiati si restul prosti!!!

  • Sa le fie rusine lui Ovidiu Frent si George Avram, revolutionari de ocazie, ca au mutat troita ridicata in memoria eroilor martiri ai Revolutiei din 1989 din Piata Petru Rares in cimitir. Bine ca nu au dus-o la Tarpiu, la rampa de gunoi.
    Urmasii comunistilor vreau sa stearga orice urma a Revolutiei din Decembrie 1989.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.