În ultimele 24 de ore, poliţiştii bistrițeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La aceste activităţi au participat 154 de efective, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
Au fost verificate 84 de societăți comerciale, fiind legitimate totodată peste 1.500 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.000 de lei.
În cursul nopţii trecute, efective din cadrul Poliţiei Municipiului Bistrița şi jandarmi din cadrul IJJ Bistrița-Năsăud au desfăşurat o acţiune în localitatea Unirea, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în contextul stării de alertă.
Astfel, forţele de ordine au intervenit la punctul de lucru al unui agent economic din Unirea, unde s-a constatat că se desfăşura un eveniment privat, în spaţiu închis, contrar prevederilor legale, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat un număr de 54 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, evenimentul respectiv fiind întrerupt.
Foto cu caracter ilustrativ
Adaugă comentariu