“Vă scriu pentru că sunt atât de uimită şi jignită de experienţa pe care am avut-o în seara aceasta la farmacia Sensi Blu care funcţionează în cadrul magazinului Kaufland dinspre Unirea, încât nu pot să nu am nici un fel de reacţie, măcar să va scriu dumneavoastră.
Astăzi mi-am făcut câteva cumpărături la Kaufland şi, la ieşire, am hotărât să intru pe la farmacia SensiBlu să-mi cumpăr crema obişnuită pentru ten. Nu este o cremă ieftină, face parte din categoria dermato-cosmetice care se găsesc cu preponderenţă în farmacii şi o folosesc în urma prescrierii de către medicul dermatolog. Se găseşte mai greu, deoarece este destinată unui ten mai problematic aşa că vă imaginaţi cât m-am bucurat că, spre deosebire de majoritatea timpului când abia dacă găsesc o bucată, erau pe raft 5 bucăţi- probabil primiseră recent marfă deoarece am observat că marca respectivă de cosmetice este bine reprezentată pe raft şi cu alte produse. Ca şi o consumatoare relativ bine informată, am luat, evident, ultima bucată din fundul raftului să zic aşa pentru că se ştie că produsele se împrospătează mereu pe raft dinspre spate în faţă, cele mai vechi fiind mereu primele. Menţionez că produsul se găseşte pe rafturile din regim de auto-servire. O prezint vânzătoarei, îmi cere cardul de fidelitate, îl prezint, scanează cardul, scanează produsul şi mă aştept să-mi ceară suma. Însă, stupoare! În urma scanării produsului se apleacă înspre ecranul casei de marcat, se concentrează să citească ceva, vine înspre mine, se strecoară între mine şi tejghea, se îndreaptă către raft şi pune la loc produsul. Îl ia pe primul (cel mai vechi, dar nu expirat) şi mi-l întinde.
Uluită, întreb: ce faceţi doamnă? Aceea nu este crema mea! Eu o vreau pe cea pe care am ales-o!!! Senină, răspunde: da, dar este acelaşi produs!
Eu: DA!!! exact!! tocmai de-aia îl vreau pe acela!
Ea: nu pot să vi-l dau pe acela, programul de casă nu mă lasă. Trebuie să le vindem în ordinea asta!
Eu: îmi spuneţi că, deşi aveti produsul în 5 exemplare, daca nu accept cel pe care mi-l daţi dumneavoastră, nu pot cumpăra deloc?!?!??
Ea: DA! – acesta a fost răspunsul! DA!
Ceea ce vreau de fapt să subliniez este faptul că există în casa de marcat un program care nu lasă farmaciştii să vândă produsele decât în ordinea datei expirării! Cel putin din ce a zis farmacista cu care am avut de-a face, care a preferat să nu vândă un produs deloc, decât să vanda produsul ales de client”, a scris cititoarea noastră.
Nota redacţiei: Iată o mostră prin care sunt „respectate” drepturile consumatorilor în oraşul nostru. Cerem pe această cale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului să facă verificări şi să sancţioneze pratica operatorului economic, fie el şi lanţ de farmacii. Considerăm că este absurd să fii obligat ca şi consumator, fie şi de un program, să cumperi ce vor unii să-ţi vândă.
Eu am patit altceva in aceeasi minunata farmacie: am vrut sa returnez un produs cumparat cu 5 minute inainte……… nu va explic nervii pe care mi i-am facut la nesimtirea crasa a vanzatoarelor (ca farmaciste numai nu sunt) care mi-au servit replica: „noi nu suntem la Kaufland sa anulam o vanzare…..”, sa nu va explic scarba cu care esti servit acolo, de parca ti se face o favoare pe banii tai, sau modul la care mi-au cerut seria si numarul de buletin ca sa faca o stornare, asa ca eu prefer sa ma duc la oriunde in alta parte decat sa intru in acea „farmacie”.
Sunt convinsa ca mai sunt si alti clienti la fel de scarbiti ca si mine…..
O zi buna sa aveti, ca farmacii sunt la tot pasul… la fel ca gropile din asfalt 🙂
Esti proasta cum respiri! La farmacie nu se face retur, chiar nu esti la kaufland, iar farmacistele nu sunt vanzatoare, esti tu idioata
Si eu am patit ceva similar…. am tras invatamintele, si de atunci lantul acesta de farmacii a devenit pentru mine unul de avarie, pentru ca si practicile de acolo sunt avariate rau.
Cand credeam ca le-am auzit pe toate… practicile operatorilor economici, iata ca mai aud ceva nou! Nu ma mira deloc, acesta fiind raspunsul lor pentru cientii din ce in ce mai informati. Este un semn bun. Desigur, practica este ilegala. Protectia consumatorului trebuie sa-si faca datoria.
Esti prost rau
Cu certitudine, nu toti farmacistii sunt ca cei descrisi in comentariile de mai sus.
Una e cand esti angajat si ai de indeplinit un target, alta e cand mai ai ceva stima pentru profesia practicata. Din pacate, in scurt timp, farmaciile independente vor fi mancate de astfel de lanturi care au ditamai depozitul in spate.
Ar fi interesant de vazut si realitatea vizavi de pseudoreducerile practicate de aceste lanturi sau cardurile de fidelizare, care in definitiv nu inseamna decat o invitatie la automedicatie, pe langa faptul ca de multe ori pretul rezultat dupa reducere e un pret normal si banal, intalnit in celelalte farmacii.
Mi se pare ca prea tare va oripilati , se intampla si la piata sunt precupeti care nu te lasa sa-ti alegi tu ce e mai bun pentru ca ar ramane cu marfa pe care nu ar alege-o nimeni. E normal- nu-ti convine ia din alta parte- cerere si oferta.
Cum era daca autoservirea nu era disponibila- iti dadea farmacista un produs din spate (fara sa sti daca e din ultimul lot de fabricatie sau nu); atunci nu ma aveai ce sa comentezi . Hai sa fim seriosi-in farmacie in general IEI CE TI SE DA-asta apropo de titlul articolului.
Cu Sensi-blu nu sunt nici eu de acord. Dintre farmaciile de retea, sunt de departe cei mai mari cocalari.
Stiati ca la cosmeticele own brand , brand-urile lor exclusive la care sunt unici importatori si distribuitori(Herbology de exemplu, prod. Boots) practica adaos comercial de aproape 100% ? Ati fi uimiti sa aflati cate matrapazlacuri fac- platesc medicii pt a trimite pacientii la ei, etc…
Stimata doamna. Haideti sa clarificam lucrurile.Regulile de Buna Practica Farmaceutica spun ca medicamentele si celelalte produse farmaceutice sau nefarmaceutice trebuie aranjate in ordinea FEFO (first expired first out).Adica se aseaza in fata medicamentul al carui termen de garantie este cel mai apropiat.Dvs. aveti dreptul sa fiti informat in legatura cu termenul de expirare si sa luati o decizie.
Deci faramcista a procedat conform RBPF.Eu as fi rezolvat problema in asa fel incat sa nu creez o situatie conflictuala.As fi eliberat dermatocosmeticul respectiv (pe care l-ati ales)pt dvs. si as fi dus in spate (in depozit) produsele cu termen bun pana cand as fi scapat de produsul cu termen scurt.Asa as fi evitat o reclama negativa si as fi invatat din propria mea greseala(nu pui pe raft produsul cu termen bun pana cand nu ai vandut produsul cu bbd scurt).Cred ca nici dvs nu deschideti simultan doua flacoane de apa minerala.Deschideti al doilea flacon abia dupa ce ati consumat primul flacon.
cu stima, Kovacs Botond, farmacist
Poate ca farmacista cu pricina putea sa va exprime problema mai elegant si sa va faca sa intelegeti situatia, dar chiar nu v-a mintit. Nu lucrez pentru Sensiblue, lucrez pentru o firma de medicamente si lucrez cu toate farmaciile posibile si imposibile, Este adevarat, in farmaciile Sensiblue s-a introdus un program care nu le da voie sa elibereze un produs cu termen mai lung de expirare in conditiile in care exista pe stoc altul cu termen mai scurt….nu poate pur si simplu….chiar daca ar vrea, nu o lasa programul sa scoata bonul. Mie mi s-a intamplat ca produsul cu termenul cel mai scurt sa imi fie furat de la raft si desi mai aveau alte 10 cutii pe stoc cu termen mai lung, nu au mai putut fi vandute, pana nu s-a declarat primul furat…..si e o procedura de durata asta. Cred ca este foarte frustant pentru un pacient care nu are nici o treaba cu aceste proceduri sa stai cu produsul in mana si sa nu il poti achizitiona dar asta este rezultatul „marii tehnologizari”…factorul uman este doar fizic prezent….dar nu mai poate decide aproape nimic…..totul e decis de un program.
un comentariu foarte bun, pe intelesul tuturor..din pacate farmacista nu a stiut sa gestioneze problema..asta este problema „farmacistelor” scoase pe banda rulanta de catre postliceale..
Aceasta farmacie este cu autoservire.
Programul introdus in casa de marcat genereaza un conflct a carui victima cade clientul.
Eu am patit ceva si mai neplacut. O prietena mi-a facut cadou de Craciun un set, crema de corp si crema de maini de la un brand vandut in Sensi Blu. Nici una nu am verificat valabilitatea produselor. Dupa utilizarea cremei de maini, m-am trezit cu o dermantita de contact de toata frumusetea. Intamplarea a facut sa identific sursa , fiind plecata din localitate si nemaiutilizand crema vreo saptamana. Dermatita a trecut. M-am intors si am folosit aceiasi crema. Evident, problema a reaparut. Abia atunci am verificat produsul. Era expirat.Asa ca, voi verifica absolut tot, indiferent de unde cumpar.
FIFO(first in,first out) dle farmacist
Criteriul se numește FEFO ( first expired first out ) . Dacă aveați 5 ani de facultate cu siguranța stiati asta . O zi buna !
Client esti la tine la crasma satului, in farmacie esti pacient. Pa