Actualitate

”Experimentul de la Sigmir”, și pe alte drumuri de pământ

În primăvara anului viitor, municipalitatea vrea să demareze un proiect amplu pentru asfaltarea drumurilor de pământ din intravilanul orașului Bistrița.

”În ceea ce privește străzile de pământ, practic am analizat două soluții: soluția cu material compozit și soluția cu asfalt, cu un anumit strat de asfalt, adică profilarea drumului, amenajarea șanțurilor și turnarea unui strat de asfalt, deci nu cu strat de bază, binder, pentru că așa ceva nu se poate decât în cadrul unui proiect investițional. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu alte municipalități, în primul rând cu Oradea pentru că acolo este o administrație performantă de patru mandate, am ajuns la concluzia că soluția cu asfalt este mai bună decât cea cu material compozit. Pentru a ne convinge de acest lucru, am făcut experimentul de la Sigmir și în primăvară vom putea vedea și cum se comportă drumul respectiv. În baza experienței altora, pot să mă pronunț că este mai bună soluția cu asfalt, mai durabilă, mai fezabilă și mai ieftină, mai ales în condițiile în care avem o stație de producere a mixturilor asfaltice. Din primăvară vom da drumul la amenajări de loturi de străzi, prin Direcția de Servicii Publice, cu bani din fonduri proprii pentru că nu există bani europeni pentru așa ceva”, a afirmat primarul Bistriței, Ioan Turc.

Cum vor fi selectate drumurile de pământ pe care se va interveni? ”În primul rând, trebuie să fie străzi în domeniul public, să fie străzi pe care nu urmează să fie derulate investiții pentru introduceri de rețele de apă și canalizare, să fie străzi populate, adică să aibă un număr cât mai mare de case, și să se integreze cât mai bine în rețeaua de drumuri a municipiului. Sunt elemente obiective”, a precizat primarul Ioan Turc.

Prin programul ”Reparații” al Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, pe strada Secundară 5 din localitatea componentă Sigmir (foto), cu o lungime de circa 500 de metri și o lățime de 6-7 metri, a fost executat un strat de macadam, iar apoi a fost aplicat tratament bituminos, urmând ca la primăvară să fie turnat un strat de asfalt.

3 comentarii

  • sper ca in acest proiect sa fie inclusa si strada Drumul Dumitrei Vechi scurta, deoarece e groaznic , de cand s a deschis Policlinica Hardmed e horror.

    4
    4
  • .. si Drumul Dumitrei Nou ca numa „Nou” nu e. 🙂
    Normal ar fi ca toate drumurile de pământ publice din intravilanul orasului sa fie incluse. Dar nah, interesele sunt multe..

    2
    2
  • Un drum de pamant nu are o fundatie si NU poti turna asfalt pe pamant, nu mai bateti campii, nu exista asa ceva. E total atehniv si daca nu faci o fundatie si un strat de baza, asfaltul nu va tine niciodata si ar trebui sa li se impute banii celor care au avut ideea asta. Mai bine faceti un macadam , pe care-l lasati sub circulatie doi ani si apoi asterneti asfalt peste el . Repet , un drum de pamant e acela care nu are absolut niciun fel de structura rutiera, nici macar 10 cm de balast.

    3
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS