Actualitate

Anul acesta expiră majoritatea cărţilor de identitate ale bistriţenilor

2017 este anul în care expiră cele mai multe cărţi de identitate, anunţă Primăria Bistriţa. Motivul este unul cât se poate de simplu. Au trecut 10 ani de când cartea de identitate a devenit document de călătorie în spaţiul Schengen, motiv pentru care, în 2007, s-au eliberat cele mai multe cărţi de identitate. Majoritatea expiră în acest an.

Potrivit Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Bistriţa, este de aşteptat ca anul acesta să apară o creştere semnificativă a volumului activităţii.

De asemenea, potrivit SPCEP, este posibil să apară noile cărţi de identitate electronice.

„Introducerea acestui tip nou de document este anunţată de câţiva ani şi, când se va întâmpla, se vor produce schimbări semnificative în activitatea serviciului. Cartea electronică de identitate este de tip smart card şi conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre elementele de noutate pe care le va conţine cartea electronică de identitate menţionăm certificatele digitale, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete, semnătura holografă a titularului. Emiterea noii cărţi de identitate presupune o serie de activităţi noi, cum sunt cele legate de colectarea tuturor datelor, inclusiv a celor biometrice în ghişeul serviciului, dotarea cu aparatură nouă care să asigure un mod de lucru unitar în toată ţara în ceea ce priveşte preluarea imaginilor şi o serie de alte modificări despre care vom fi informaţi în perioada următoare”, se arată într-o informare dată publicităţii de Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Bistriţa.

Anul acesta, serviciul şi-a propus educerea substanţială a numărului persoanelor aflate în ilegalitate pe linia evidenţei persoanelor, stabilirea măsurilor necesare reorganizării ca urmare a suplimentării spaţiului în care se desfăşoară activitatea şi îmbunătăţirea continuă a activităţii serviciului.

Anul trecut au fost emise 16.584 cărţi de identitate: 39% cărţi de identitate la expirarea vechiului act de identitate; 21% cărţi de identitate ca urmare a schimbării de domiciliu; 15% cărţi de identitate la prima eliberare; 16% cărţi de identitate în locul celor pierdute sau furate; 7% cărţi de identitate la schimbarea numelui; 2% cărţi de identitate – alte cazuri. De asemenea, au mai fost emise 648 cărţi de identitate provizorii şi actualizate 1.856 vize de reşedinţă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.