(FOTO) FC Bistrița a ajuns la a cincea înfrângere consecutivă după ce a pierdut pe teren propriu, scor 1-4 (1-2), meciul cu CS Iernut contând pentru etapa a 12-a a Ligii a III-a, la capătul unui nou joc dezamăgitor. Echipa bistrițeană avea nevoie de victorie ca de aer însă a pierdut derby-ul suferinței, a rămas cu 7 puncte (golaveraj 12-38) și a căzut de pe locul 12 pe 13, fiind depășită chiar de adversara sa.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12 prin Istvan Fekete, FC Bistrița a egalat rapid, autor Otniel Sighiartău (15), care avea să părăsească apoi terenul accidentat, însă CS Iernut a intrat la cabine în avantaj după un eurogol de la 40 de metri reușit de Mircea Ungur (19), portarul Pop fiind ieșit dintre buturi. În partea a doua, antrenorul Eugen Voica a fost trimis în tribună de arbitru, Akari a ieșit și el accidentat, iar Iernut a mai lovit de două ori, pe final, prin Alexandru Groza (88), după o gafă uriașă a lui Vărărean, și Mircea Ungur (90+1).
Primul 11: R. Pop – Fl. Alexandru, Hasnăș, T. Rus, Vărărean – Colța, Miholca, Akari, Chiorean – Neamțu, Sighiartău. Au mai jucat: Al. Lăcătuș, Fl. Sângeorzan jr. Antrenor: Eugen Voica.
Disputa de pe Stadionul ”Jean Pădureanu” a fost arbitrată de o brigadă formată din Gabriel Almaș – central, Sergiu Corb, Sergiu Duma – asistenți (toți trei din Zalău). Observatori: Birtalan Attila (Crasna), Bogdan Zanfirescu (Botoșani).
În etapa viitoare, a 13-a, FC Bistrița joacă în deplasare cu Metalurgistul Cugir – vineri 18 noiembrie, de la ora 14.00.
Celelalte partide ale etapei cu nr. 12: Sănătatea Cluj – ACSF Comuna Recea 0-2, FC Zalău – Unirea Jucu 2-1, Gaz Metan II Mediaș – CS Oșorhei 5-2, Recolta Dorolț – Metalurgistul Cugir, Unirea Dej – Avântul Reghin, Viitorul Ulmeni – ASA Tg. Mureș II (toate sâmbătă 12 noiembrie, ora 14.00). FC Hermannstadt stă.
Aici puteți vedea clasamentul complet al Seriei V.
Rezultate FC Bistrița în acest sezon: 2-1 cu Unirea Jucu, 1-3 la ACSF Comuna Recea, 0-1 cu Sănătatea Cluj, 0-1 la FC Zalău, 1-2 cu FC Hermannstadt, 2-2 la Gaz Metan II Mediaș, 2-1 cu Recolta Dorolț, 2-3 la ASA Tg. Mureș II, 0-11 la Unirea Dej, 1-5 cu Viitorul Ulmeni, 0-4 la Avântul Reghin, 1-4 cu CS Iernut.
La finalul campionatului, prima clasată va promova în Liga a II-a, iar în Liga a IV-a vor retrograda echipele clasate pe locurile 13, 14 şi 15, plus cel mai slab loc 12 din toate seriile.
Daca nici cu astia……
Sigur ca ne-am fi dorit să câstigăm meciul de astăzi, însă trebuie să recunoaştem că FC Bistrița a trecut printr-o perioadă turbulentă şi că jucatorii si antrenorii nu au avut parte de conditii optime desfaşurarii sportului de performanță.
Faptul că echipa s-a prezentat la meci este o performanță in sine şi ne dă speranțe că lucrurile vor reveni la normal.
Hai FC Bistrița!
Asta e.am pus un pariu cu cineva pe 100 lei ca , cistiga astazi.nu mai fac greseli din astea elementare.niciodata.
Mai brookerule tu la milioanele tale de dolari…
nu sint broker dl tyty. sint trader.