Unicul gol al partidei a fost înscris de Mădălin Popa în minutul 2. Gazdele au încheiat întâlnirea cu un om mai puțin, Giurgiu fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Este prima înfrângere a cuplului de antrenori Valer Săsărman – Dorel Zegrean de la preluarea echipei în urmă cu cinci runde. Gloria se află pe poziția a 8-a în clasament, cu 13 puncte (golaveraj 13-10).
”Am jucat foarte bine, dar practic am început meciul de la 0-1 după ce am primit gol încă din start. După aceea am controlat jocul până la sfârșit, ne-am creat câteva ocazii foarte bune, însă din păcate n-am marcat și am pierdut. Au fost ratări și din doi, și din patru metri. A fost cel mai bun joc făcut de noi până acum, rezultatul e nedrept, însă acesta e fotbalul. Dacă până acum am câștigat meciuri cu un joc mai slab decât cel de la Baia Mare, de această dată n-am obținut niciun punct. După aspectul jocului nici egalul nu era echitabil, trebuia să câștigăm”, a declarat pentru Timp Online tehnicianul Gloriei Bistrița, Valer Săsărman, care nu a putut conta la Baia Mare pe jucătorii Brumă, Colța (ambii suspendați), și Hlinca (nu a dorit să facă parte din lot).
Echipa de start a Gloriei: R. Pop – Budăcan, Bolbos, Fizeșan, B. Dobrea – Fl. Alexandru, Jarda, Rogozan, Sâplăcan – O. Bucur, Al. Pop. Au mai intrat: Cilean, Akari.
Partida de la Baia Mare a fost condusă la centru de Marius Omuț (Oradea), ajutat de asistenții Ovidiu Timar (Marghita) și Alina Mihoc (Arad). Observatori: Ștefan Szilaghi (Satu Mare), Alexandru Terheș (Oradea).
Celelalte meciuri din etapa a 9-a a Ligii a III-a, Seria 5: FC Zalău – Sănătatea Cluj 5-2, CS Oșorhei – Unirea Dej 4-0, Arieșul Turda – CSM Sighetu Marmației 2-0, Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin 5-0, CS Iernut – CSC Sânmartin 2-1, Unirea Jucu – Industria Galda 4-3.
AICI clasamentul detaliat.
În etapa următoare, a 10-a, Gloria Progresul Bistriţa joacă pe teren propriu cu CS Oșorhei – sâmbătă 1 noiembrie, ora 14.00.
Rezultatele Gloriei în acest sezon: 3-0 cu Unirea Dej (acasă), 1-2 cu FC Zalău (deplasare), 0-1 cu CSC Sânmartin (d), 1-2 cu CSM Sighetu Marmaţiei (a), 2-0 cu Industria Galda (d), 2-1 cu Unirea Jucu (a), 1-1 cu Arieșul Turda (d), 3-2 cu CS Iernut (a), 0-1 cu FCM Baia Mare (d).
Foto: arhivă
Adaugă comentariu