Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a declarat că se va gândi foarte bine în următoarea perioadă dacă va candida la funcția de lider al partidului la alegerile din 22 aprilie.
”Au început alegerile interne în organizația județeană, mai întâi la Rebrișoara și apoi la Cetate. Până la data 22 aprilie, când vom avea Conferința Județeană de alegeri, vom avea alegeri în fiecare comună. Ca să vină noi membri, vom deschide partidul să vină oameni bine pregătiți, care doresc să facă parte dintr-un partid de centru-dreapta, un opozant puternic al PSD și să redevenim în următorii ani cei care guvernează. În ceea ce mă privește, mai am la dispoziție câteva săptămâni ca să mă decid exact ce voi face cu privire la o candidatură. Mă voi gândi foarte bine în următoarea perioadă.
Dacă există persoane mai competente ca mine, care se simt în stare să conducă PNL, nu voi avea nimic împotrivă să suțin acea persoană. dacă consider că nu există acea persoană poate îmi voi depune și eu candidatura pentru funcția de președinte. Va fi uninominal, președinte, prim-vicepreședinți, vicepreședinți, etc. Nu am stat de vorbă pe această temă cu Ioan Oltean. Din informațiile mele, nu cred că mai vrea să activeze la acest nivel în politică. Va fi o sesiune deschisă de depunere a candidaturilor”, a spus el într-o conferință de presă.
Alegerile în Organizația Municipală PNL Bistrița vor avea loc în 25 martie. ”Domnul Ioan Turc și-a manifestat intenția, urmând probabil să apară și contracandidați”, a precizat Robert Sighiartău.
Intr-adevăr e greu să găsesti în partidul ăla persoane mai competente decât tine, fiindcă acolo ați rămas o adunătură de…; astfel încât poți candida linistit.
Mmmda, daca atat e oferta, nu va mai mirati de rezultatele slabe din alegeri.
In cei 4 ani cât a fost consilier județean , penticostalul ăsta de bani gata nu a scos o vorbă , nu cumva să-l supere pe Radu Moldovan . Dacă puneai pe scaunul ăla o păpuşă , era aceeaşi treabă . Acum se crede cel mai competent liberal din județ . O fi luat vreu virus din Bucureşti şi are febră .
O fi foarte competent domnule Domide , la condus maşinile că în rest el nu a condus nimic . La firma Comautosport , director general este sora lui mai mare – Cristina Toadere . … Acum e se dă cel mai mare lider .
Succes Robert
Candideaza Robert, ca numai asa o sa iei un sut in fund care sa-ti confirme valoarea ca membru PDL transformat in PNL.
Robert Ionatan Sighiartău a absolvit şcoala de predicare CIREŞARII , conform Cv -ului său . Această şcoală ştiințifico-fantastică îl califică să se considere cel mai tare liberal . Nici un alt liberal nu a fost în stare să absolve o astfel de minunăție de învățământ ezoteric .
Mergi inainte cu incredere Robert! Nu asculta gurile rele !!
L-ați dat la o parte pe Dolha, a luptat SINGUR pt Bistrița, acum din ce ,,fructe,, au rămas peste iarnă, alegeți-l pe cel mai….dar aveți mare grijă la ,,gust,,!
Mergi inainte Robert! Nu este nimeni cu cararter in partid , doar am vazut asta.
Tu esti singurul in masura sa mai schimbi ceva in Pnl Bistrita!
Vrem un tanar cu potential,cu caracter,care nu se lasa intimidat si nici compromis!
Succes Robert!