Seria întâlnirilor informative din mediul rural, dintre localnici, conducerea administraţiei publice judeţene şi şefi ai unor instituţii deconcentrate, organizate la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a continuat în localităţile Leşu, Sîngeorz-Băi, Parva, Rebrişoara şi Salva. Cele mai importante subiecte discutate au fost cele referitoare la digitizarea suprafeţelor de teren pentru depunerea corectă a cererilor de subvenţii de suprafaţă la APIA şi identificarea măsurilor de despăgubire a fermierilor în caz de calamităţi naturale, în special grindină şi secetă.
Din delegaţie au mai făcut parte deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian – preşedintele Asociaţiei Comunelor din Bistriţa-Năsăud, subprefectul Ovidiu Frenţ, administratorul judeţului, Florin Moldovan, Florin Căpraru – director APIA, Nuţu Tabără – Director DADR, Daniel Pop – şeful ITRSV Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete – directorul Casei Judeţene de Pensii, Răzvan Grec – director ADI Apă-Canal, Sorin Roşu Mareş – director OJPDRP.
O problemă identificată de oameni şi pentru a cărei rezolvare se lucrează în momentul de faţă o reprezintă deplasările pe care le fac femierii la centrele zonale APIA ca să completeze cererile de plată pentru subvenţii, informează CJ. Dacă în momentul de faţă un beneficiar titular a mai multor tipuri de subvenţie trebuie să facă deplasări în perioada de înscriere pentru fiecare dintre formele de sprijin, acum se lucrează la construcţia unei forme de plată prin care fermierul beneficiar, completează un singur formular, o singură dată, pentru toate formele de sprijin. Concret, oamenii vor trebui să meargă o singură dată pe an la APIA, faţă de 3, 4 sau 5 ori.
AICI mai multe fotografii.
Campania electorala!!! Promisiuni si atit.Banii nu i da PSD ul ci comunitatea europeana.Verificarile le fac tot ei si stiti foarte bine ce se intimpla daca mintim ca politicienii. Dam banii inapoi.Asa ca sa i lasam in noaptea mintii ca tot le place antena 3.
pe Denes trebuie sa-l numiti TRANSFUG