Cultură Sport

Festival de schi fond şi biatlon la Piatra Fântânele. Militarii au luat muntele cu asalt (FOTO)

Câteva sute de oameni au mers sâmbătă la Piatra Fântânele, să participe sau să asiste la prima ediţie a Festivalului de schi fond şi biatlon, care a avut loc pe Păşunea Rusu, într-un cadru de poveste. Cei mai mici dintre sportivi s-au întrecut la ”Cupa cercetaşilor”, juniorii la biatlon, iar militarii de la Brigada 81 Mecanizată au executat o misiune ofensivă demonstrativă.

Cei de pe margine, dar şi participanţii, s-au încălzit cu un ceai fierbinte, apoi au trecut la treabă: primii în galerie, ceilalţi pe traseu. Învingători, învinşi sau spectatori, toată lumea s-a bucurat de superbul peisaj de iarnă în zona dintre Munţii Bârgăului şi Călimani, dar şi de ninsoare.

Păşunea Rusu, cu o lungime de circa 3,3 km (1,5 km traseul pentru începători, 2,5 km dificultate medie şi 3,3 km pentru avansaţi), a fost gazda ”Cupei cercetaşilor”, competiţie în care echipaje de câte trei sportivi au parcurs un traseu aplicativ, au simulat aruncarea de grenade şi au tras la ţintă cu arme cu aer comprimat. Juniorii şi cadeţii au luat parte la un concurs de biatlon, la ”Cupa Tăşuleasa” s-au făcut iniţieri în schi, iar concursurile de împingeri simultane, cel mai rapid căţărător şi cel mai rapid coborâtor au încheiat prima zi a festivalului.

Între concursuri, o subunitate de cercetare din cadrul Brigăzii Mecanizate a efectuat un exerciţiu demonstrativ, tema pusă în practică de militarii echipaţi în costume de camuflaj fiind nimicirea unui cuib de mitralieră. Muntele a fost învăluit în fum şi luat cu asalt de soldaţi pe schiuri. Brigada a avut la locul manifestării şi un stand cu materiale reprezentative pentru ceea ce înseamnă instrucţia alpină în cadrul unităţii.

Au fost prezente la Piatra Fântânele pentru a da lecţii de schi, dar şi autografe copiiilor, trei fost participante la Jocurile Olimpice de Iarnă: Rodica Drăguş (Calgary 1988), Ileana Hangan (Calgary 1988, Albertville 1992, Lillehamer 1994) şi Mihaela Purdea (Torino 2006 şi Vancouver 2010).

Preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu, a pus mâna pe clopot pentru a-i încuraja pe concurenţi, directorii Clubului Sportiv Municipal şi Direcţiei Judeţene pentru Sport, Adrian Moldovan respectiv Constantin Florian, au savurat lupta copiilor cu zăpada şi cronometrul, iar comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, general de brigadă Dan-Florin Grecu, a dat mâna cu militarii care şi-au demonstrat măiestria, încântat de cele văzute.

Pentru duminică, organizatorii Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, Liceul cu Program Sportiv, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” şi Asociaţia Tăşuleasa Social au programat întreceri de schi fond pentru copii, juniori şi cadeţi, dar şi iniţiere în schi fond pentru toţi cei interesaţi. Toate acţiunile au avut ca scop promovarea schiului într-o zonă ideală pentru practicarea sporturilor de iarnă.

ACTUALIZARE

La ”Cupa cercetaşilor” s-au impus următoarele echipe: locul 1 – Alin Rus, Georgiana Andreica, Mihai Gâvan, locul 2 – Andrei Spumă, Adriana Sereţan, Constantin Burian, locul 3 – Claudiu Căldare, Dumitrela Andreica, Nicolae Ciurea. La schi fond, juniori I, medaliaţii au fost: Alin Cioancă pe primul loc, Marius Tălpaş pe 2 (cei doi sportivi de la LPS Bistriţa vor reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Braşov), Ionuţ Hăngănuţ pe 3. La schi fond – cadeţi s-au clasat pe primele trei poziţii, în ordine, Raul Ilie, Daniel Buleu şi Vasile Ureche, iar la schi fond – junioare II: Dănuţa Ciurea, Ionela Nemeş şi Docica Ordace. Paul Drăguş a câştigat concursul de biatlon, urmat de Mihai Cupşa şi Ionică Sucilea, iar ”Cupa Tăşuleasa” a fost câştigată de Mihai Mureşan la băieţi şi de Ana-Maria Szekely la fete.

”Suntem foarte bucuroşi de numărul neaşteptat de mare de participanţi, veniţi din toate colţurile ţării care prin entuziasmul lor au confirmat că acest sport e unul de viitor atât în rândul copiilor, cât şi în rândul tinerilor şi adulţilor din România, având în vedere că aici există condiţiile ideale pentru acest sport ieftin, foarte sănătos şi care poate fi practicat oriunde este puţină zăpadă fără a necesita o infrastructură şi echipamente costisitoare. Multe zone din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt locuri ideale pentru practicarea schiului fond, de altfel, între profesionişti, zona noastră are o tradiţie de peste 60 de ani în domeniu, care merită păstrată şi susţinută. Acest festival îşi doreşte să devină o pepinieră pentru campioni, dar şi pentru amatori, iar această primă ediţie a demonstrat că acest lucru este posibil”, a declarat preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu, într-un comunicat.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!

schi1 schi2  schi4 schi5 schi6 schi7 schi8 schi9 schi10 schi11 schi12 schi13 schi14 schi15 schi16 schi3

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.