Festivalul Celtic Transilvania a fost nominalizat la Premiile Metalhead Award la categoria Best Romanian Emerging Festival. ”Este un motiv de bucurie pentru noi, o dovadă a recunoașterii muncii noastre și a faptului că suntem pe drumul cel bun. Dacă voi considerați că merităm să câștigăm vă rugăm să ne votați și să îndrumați toți prietenii să ne voteze!”, anunță Asociația Celtic Transilvania. Votul se face pe Facebook.
Organizatorii pregătesc deja ediția 2017: ”După cum ştiți cei care au fost şi la edițiile trecute ale Festivalului Celtic Transilvania, sau pentru cei care nu au mai fost şi nu ştiu, acest festival este un eveniment complex, unic în România, şi chiar în estul Europei, în care se combină armonios activitățile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei, cu muzica folk, rock si metal. Acesta este un eveniment pentru întreaga familie, de la nepoți la bunici. În fiecare dintre cele 3 seri ale festivalului veți avea parte de concerte ale unor trupe sau artiști valoroși. Doar aici poți fi aproape de scenă sau să interacționezi cu artistul la o bere, într-un cadru natural, amical . Pentru ediția a IV-a vom încerca să ținem cont de sugestiilor voastre din chestionarul de feedback lansat dupa ediția a III-a, în alcătuirea line-up-ului și în programul de reconstituire istorică. Deci nu uitați, în perioada 21-22-23 iulie 2017 pregătiți-vă să petreceți 3 zile şi 3 nopți de neuitat, la un festival unic, într-o atmosferă unică!”.
Câteva dintre trupe au fost deja anunțate: Trooper, Infected Rain, E-an-na, Gothic, Sventoyar, Garagatze, Blodiga Skald, Selfish Murphy, PLemya, Sakranmant.
Anul acesta, pentru prima dată în cadrul festivalului s-a reușit ”înfrățirea” dintre mai multe populații ale lumii antice, celți, daci, romani și sarmați. Aceștia au fost gazdele unui sat celtic improvizat. Iubitorii de istorie și arheologie au admirat costumele celtice ale membrilor organizației Terra Taurina (Italia); echipamentele, armamentul celtic, corturile și atelierul de prelucrarea lemnului a celor de la Terra Celtica (Polonia); atelierele de fierărie, ceramică și țesut antic, experimente arheologice realizate de către asociația Omnis Barbaria (Satu Mare); prezentări și demonstrații de luptă ale asociației Geto-dacii din Moldova (Iași); ritualuri religioase de epocă romană și jocurile de gladiatori ale celor de la Virtus Antiqua (Cluj); demonstrații de tactică și tehnică militară romană oferite de către asociația Amicii Muzeului (Zalău). Tot în interioriul satului celtic au performat și o serie de meșteșugari tradiționali din zona Alba ce și-au arătat măiestria pe viu la războiul de țesut și împletitul de nuiele. În interiorul satului au avut loc o serie de demonstrații pe viu de tehnici de luptă ale războinicilor celți și daci, lupte între gladiatori, antrenamente ale armatei romane. La final s-a derulat confruntarea armată ce a recreat un fragment al istoriei antice, războaiele dintre celți și aliații lor daci împotriva armatelor romane.
Serile au fost rezervate muzicii: spectacol folcloric, Andrew McGuiness, trupa Arhaic, Ad-Hoc, Dirty Shirt (Seară de tradiții, folclor, folk și metal), New Proscenium, Ethernus, E-an-na, Halmyris, Ashaena, God, Bucovina (”Noaptea barbarilor”), Brian Moloney, Little Routes, Mist, Richie Healy, Andrew McGuiness & John Trevor, Selfish Murphy (”Irish Night”).
Adaugă comentariu