Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a informat, miercuri, printr-un comunicat, că este vorba de o „concluzie preliminară” a medicilor legişti, transmisă IJP.
„Medicii legişti au formulat concluziile preliminare conform cărora decesul s-a datorat şocului toxico-septic, însă urmează a fi întocmit raportul medico-legal în care va fi precizată cauza decesului numai după documentarea cazului şi efectuarea examinărilor complementare ce se impun”, a declarat Gorgan.
Potrivit sursei citate, în cadrul cercetărilor va fi solicitat şi punctul de vedere al Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu pentru lămurirea împrejurărilor în care a survenit decesul unei minore în vârstă de 4 ani din Năsăud. În cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei cadavrului. Cercetările se derulează sub supravegherea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar la final va fi propusă o soluţie legală”, a mai spus Antonela Gorgan.
Contactat de Timp Online, preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. Dan Cocoi, a declarat că organizaţia pe care o conduce s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă.
„Deocamdată nu ne-a sesizat nimeni. Pe baza a ceea ce s-a prezentat în mass-media, ne-am autosesizat şi am început ancheta noastră. Am desemnat un coleg care se ocupă să adune documentaţia de la spitalele din Năsăud, Bistriţa şi Cluj ca să vedem cine a văzut acest copil, ce diagnostic i-a pus, cum au evoluat lucrurile de la un spital la altul. Deocamdată, nu avem informaţii oficiale ca să putem exprima un punct de vedere. Aşteptăm şi noi raportul medico-legal şi vrem să discutăm şi cu familia, dar nu acum. Acum se ocupă de înmormântare, sunt traumatizaţi. Trebuie să aşteptăm puţin”, a declarat dr. Cocoi.
În Bistriţa-Năsăud au fost demarate, marţi, mai multe anchete pentru a se afla cum a fost posibil ca o fetiţă de patru ani din Năsăud să moară, după ce săptămâna trecută a suferit o entorsă, iar părinţii au transportat-o iniţial la spitalele din Năsăud şi Bistriţa, şi apoi la Cluj-Napoca.
Fetiţa de patru ani a familiei Mureşan din Năsăud a decedat, luni, la Cluj-Napoca, după ce suferise săptămâna trecută, joi, un traumatism, iar familia s-a prezentat cu ea la Spitalul Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud.
Sursa foto: Facebook
„Preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. c ” primul pe lista Nn… din spitalul bistritean ! Inernat in spital cu diabet si tensiune, nici macar nu m-a primit pentru consult. A completat fisa medicala „dupa ureche”, nu sunt singurul pacient al spitalului in acesta situatie. Iar colegii medici accepta tacid aceste practici ale medicului C. O rusine sunteti toti pentru tagma medicilor! Numai spagile va intereseaza! Va conduceti dupa dictonul „Operatia a reusit, pacientul a murit!”
Te rog vreau nu credit că am nevoie
Oare cat mai pot indura cetatenii onesti acest delir moral si institutional , aceasta bataie de joc la adresa banului public si a bunului simt. :-/ Acest popor nu mai poate suporta degradarea la care este supus. Cu fiecare zi care trece ma minunez tot mai tare de impertinenta unora….
niste gunoaie majoritatea doctorilor din nasaud,rusine sa va fie !