Cultură

Tudor Giurgiu, regizorul filmului ”De ce eu?”: Nu fac filme despre DNA, mă interesează destine umane

Numeroşi bistriţeni au venit sâmbătă seara la Sinagoga Bistriţa să vadă filmul ”De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, o peliculă despre ultima perioadă din viaţa procurorului Cristian Panait care s-a sinucis în aprilie 2002, la numai 29 de ani, după ce a pierdut lupta cu sistemul corupt al vremii.

Personajul principal al filmului „De ce eu?”, procurorul Cristian Panait, s-a sinucis la doar 29 de ani, pe 10 aprilie 2002, în condiţii încă nu pe deplin elucidate. Rămas singur în lupta lui cu un sistem profund corupt, la început de carieră, Panait a cedat. Cu un an înainte de a se arunca de pe terasa locuinţei lui din Bucureşti, fusese numit procuror la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţie. Printre dosarele care i-au fost încredinţate se afla cel al Valentinei Tatulescu, judecătoare la Curtea de Apel, acuzată de abuz în serviciu şi uz de fals, precum şi cel al procurorului Alexandru Lele, de la Oradea, suspectat de fapte de corupţie şi sustragere de documente. Lele dispusese arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzaţia de complicitate la contrabandă cu produse petroliere.

În climatul politic de atunci, gestul de a-l aresta pe fiul unui înalt reprezentant al guvernului condus de Adrian Năstase trebuia pedepsit exemplar. „Sistemul” i-a pasat responsabilitatea lui Panait, care s-a trezit supus unor presiuni uriaşe. El a refuzat să-l pună sub urmărire pe Alexandru Lele în lipsa unor probe concludente, contrar indicaţiilor superiorilor săi, Ovidius Păun şi Ilie Picioruş. Trimis în concediu forţat, urmărit şi ameninţat, Panait s-a văzut eliminat dintr-un sistem a cărui misiune o idealizase. În august 2002, cazul a fost clasat, după ce o „expertiză psihiatrică post-mortem” ar fi dovedit că magistratul s-a sinucis pe fondul unei labilităţi psihice, fără a se cerceta varianta înlesnirii sau determinării sinuciderii.

Pentru un plus de ancorare în realitate, filmul se termină cu precizări că e inspirat de un caz real, că fosta ministră a Justiţiei, Rodica Stănoiu, a fost deconspirată între timp ca fostă colaboratoare a Securităţii şi că fostul premier Adrian Năstase are o dublă condamnare pentru corupţie.

După proiecţia de la 19.30 a filmului, în faţa publicului şi-a făcut apariţia regizorul Tudor Giurgiu care a relatat câteva aspecte care ţin de bucătăria internă a filmului şi a răspuns la întrebări.

„Filmul e baza în mare parte pe fapte reale. Unde ne-am blocat a fost la ceea ce i s-a întâmplat lui Panait în ultima săptămână, în ultimele zece zile de viaţă după Tudor Giurgiu 2ce a plecat din Parchet şi s-a însingurat foarte tare. Eu continui să cred şi astăzi că o mare parte de vină pentru ce i s-a întâmplat o poartă cei din jurul lui, într-o mică parte familia, în mare parte oamenii din sistem. Omul acesta nu a avut parte de solidaritatea celor din jur, s-a simţit singur. La un moment dat a spus că nu mai vrea să calce în Justiţie fiindcă meseria pentru care s-a pregătit foarte mult nu mai avea nicio legătură cu mediul pe care ajunsese să îl cunoască. Nu am avut nicio informaţie legată de ce i-au putut face. După părerea mea personală e absolut ruşinos că au încercat să-l scoată nebun şi a existat chiar şi o expertiză post-mortem din care a reieşit că avea tulburări psihice, ceea ce era complet fals din câte am aflat discutând cu apropiaţii lui. Nu ştim cât de mare a fost presiunea şi ce s-a întâmplat de fapt. Cred că se puteau analiza mult mai bine lucrurile dacă se voia”, a spus Tudor Giurgiu.

Regizorul a spus că, la vremea în care s-a sinucis procurorul Panait exista un serviciu secret al Ministerului Justiţiei, desfiinţat ulterior de Monica Macovei, şi care se ocupa cu monitorizarea vieţii private a magistraţilor, indiferent dacă Tudor Giurgiu Sinagoga 1erau procurori sau judecători. „Sunt absolut convins că Panait, la fel ca şi alţii, a fost urmărit şi se ştia destul de bine de unde venea şi ce făcea. La un moment dat, dacă era nevoie, i s-ar fi servit un dosar”, a spus el.

Tudor Giurgiu a explicat că a încercat să discute cu grefiera procurorului Panait din Parchet. „Ea încă lucrează în Parchet şi nu a putut să ne spună nimic. Din partea şefilor actuali am simţit o dorinţă de a se face acest film, dar femeia aceasta nu a răspuns la întrebările mele simple. Parcă ochii ei spuneau că nu vrea să spună şi că nu are rost să încercăm”, a spus Tudor Giurgiu.

Întrebat dacă va mai face şi alte filme inspirat de ultimele arestări făcute de DNA, Tudor Giurgiu a spus că e interesat mai degrabă de poveştile unor oameni decât ale unor instituţii.

„În fiecare oraş, oamenii ne cer să facem un film despre cazul Udrea. Trăim într-o realitate destul de ofertantă. Chiar aseară, la Piatra Neamţ, o doamnă respectabilă mi-a spus că filmul e foarte actual şi ce fac serviciile, SRI, e de neimaginat. E fosta preşedintă a Judecătoriei Piatra Neamţ. Tot ce am găsit despre această femeie e că e o escroacă, cazul a fost preluat de DNA Constanţa, iar apelul se judecă la Bacău. Asta apropo de adevăr, de ce ştim şi de ce ne imaginăm că ştim. Nu aş vrea să absolutizăm activitatea DNA, care face un lucru extraordinar că mai curăţă societatea, dar nu e preocuparea mea să fac filme despre organizaţii. Mă interesează mai degrabă poveşti umane, destine, care sper să schimbe ceva în mintea oamenilor şi în special a celor tineri”, a spus el.

Referitor la implicarea lui Victor Ponta în cazul Panait, Tudor Giurgiu a spus că e „colegul de birou din film”. „Faptul că Ponta e în spatele sinuciderii e o intoxicaţie de presă de speţă foarte joasă. Ponta nu a fost ultimul om care l-a vizitat pe Paiat. Am discutat cu mătuşa, cu mama, nu e cazul”, a adăugat el.

Echipa filmului „De ce eu?”, Expert Forum (EFOR) şi HotNews.ro au lansat campania „Singur împotriva tuturor”, un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către şefi de instituţii, politicieni sau magistraţi împotriva celor mulţi care lucrează în sistem, fie el public sau privat.

„Căutăm poveşti ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituţii, să demaşte ilegalităţi şi abuzuri, să schimbe legi. Până la finalul lunii martie, în fiecare săptămână, vom oferi propriile noastre exemple. Pentru a păstra ce s-a câştigat cu greu în ultimii ani, cei care identifică abuzuri şi au curajul să le demaşte merită sprijiniţi şi apăraţi. Poveştile lor trebuie spuse. Le puteţi posta la pagina de comentarii a acestui articol sau le puteţi trimite pe adresa deceeu@hotnews.ro„, a anunţat regizorul.

film 1 film 2 film 3 film 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.