Grand Slam Tennis Club Bistriţa încheie un an în care a găzduit în total 20 de competiţii importante cu jucători din ţară şi străinătate. Pe terenurile din Bistriţa au fost organizate circuite naţionale pentru juniori şi turnee de categoria A din cadrul Federaţiei Române de Tenis.
În luna august 2018, la GS Tennis Club Bistriţa a avut loc unul dintre cele trei turnee de calificare la European Summer Cups la tenis, un veritabil campionat european pe echipe pentru jucători de până în 18 ani.
Sportive din opt ţări au luptat la simplu şi dublu să calce pe urmele Simonei Halep, numărul unu mondial, care a câştigat acest turneu în 2006, alături de Irina Begu.
Grand Slam Tennis Club a devenit astfel cea mai mare și modernă bază sportivă de profil din județul Bistriţa-Năsăud care pune la dispoziția jucătorilor cinci terenuri de tenis pe zgură de cea mai bună calitate.
Turneele organizate aici au adunat înca din primul an de activitate numeroși amatori de tenis din Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș sau Suceava, atrași de buna organizare și de premile oferite.
În paralel, au fost iniţiaţi în tainele acestui sport jucători tineri şi de perspectivă care, la final de an, au primit daruri din partea GS Tenis Club Bistriţa. Clubul a transmis totodată mulţumiri sponsorilor, colaboratorilor şi partenerilor pentru colaborarea din acest an.
Adaugă comentariu