Sport

Florin Urîte: Baza sportivă a Gloriei trebuie salvată

Consilierul judeţean PDL Florin Urîte a făcut în finalul şedinţei de miercuri o scurtă prezentare a situaţiei financiare actuale a clubului Gloria Bistriţa, propunând totodată câteva soluţii pentru salvarea bazei sportive. ”Nu putem rămâne indiferenţi, trebuie să intervenim”, a spus el.

”Ne convine sau nu, Gloria este, cu bune sau cu rele, unul dintre cele mai reprezentative branduri ale judeţului. Baza sportivă este în primele zece din ţară. Un buget de subzistenţă pentru Liga I este de 2,5-3 milioane de euro. Gloria s-a tot chinuit să facă rost de resurse de subzistenţă, dacă n-au găsit înţelegere din alte părţi au luat împrumuturi de la diverse persoane. Acum Gloria are datorii de trei milioane de euro. Riscăm ca această bază sportivă în care s-au băgat bani mulţi să se piardă şi să ajungă în posesia unora şi altora, când poate fi folosită pentru concerte şi alte activităţi”, a spus Urîte, membru în Consiliul Director al clubului Gloria.

Florin Urîte a lansat câteva soluţii. ”Consiliul Local şi Consiliul Judeţean nu pot rămâne indiferente. Ar fi trei posibilităţi: insolvenţa, dar nu ştiu dacă permite regulamentul (”Îşi pierd licenţa”, a intervenit preşedintele CJ Emil Radu Moldovan), să preluăm patrimoniul şi să dezvoltăm diverse activităţi sportive şi culturale, sau să vină un investitor străin, dar probabil s-ar găsi cineva doar dacă ar lua pe un preţ de nimic. Este o bază cu perspectivă, trebuie să intervenim, nu trebuie să stăm indiferenţi. Sigur, după ce vom fi gestionari, vom impune lucruri legate de management, de performanţă, de obiective şi aşa mai departe”, a precizat el.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a subliniat că ”este o dezbatere pe care trebuie s-o facem la un moment dat”. ”Vom veni în faţa dumneavoastră cu o astfel de soluţie la momentul potrivit”, s-a adresat el consilierilor judeţeni.

10 comentarii

  • Nu se mai face sport in masa la nivelul la care a fost inainte de 1989, cand toti copii bateau mingea pe maidan sau alergau, antrenati in diferite jocuri aerobe. Adevarat ca nu era atat televizor si calculator in meniu dar spatiile de joaca erau mai multe. Acum daca nu ai bani nu te joci. Pai daca nu ii antrenam in activitati sportive pe tineri, nici nu o sa fei ei cei care sustin anumite cluburi mai mult sau mai putin private. Aproape toate scolile au terenuri de sport – ofera ele gratuitate pt elevii proprii? Se incurajeaza intr-un fel sportul maselor, indiferent de varsta? Daca 22 de jucatori fug dupa o minge nu o sa fie mai sanatosi cei cu chipsurile din tribuna, asta e clar. Dar daca se incurajeaza sportul in masa atunci toti o sa fie mai interesati sa sprijine in vreun fel sportul pe care il sau l-a practicat, indiferent care a fost acesta.

  • 2,5 milioane de euro????????
    poi 30 jucatari x 700 ron/lunx12 =252.000 ron / an
    10 angajati auxiliari x 700 ron /luna x12 = 48.000 ron / an
    taxe finante si asigurari sanatate = 50.000 ron / an
    14 deplasari dus/intors bucuresti cfr clasa II 2x 80 ron/bilet x30 loc = 67.200 ron
    2 mingi antrenament chinezesti / sezon = 100 ron
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––
    total buget necesar gloria = maxim…(cu prime = 10 porci de craciun ) 500.500 ron
    adica in euro …putin peste 100.000 de euro daca ar creste cursul pana la 5,05 lei/euro
    restul banilor pana la 3 milione de euro pentru ce?….pentru fulare si crampoane?

    • pen’ ce? Nu poci pentru ca sa-ti spui neicusorule, dar e groasa tareeeee treaba cu bugetul

  • Bai Urite ,daca esti indragostit de Gloria sau de Padureanu …..ia imprumuta-le tu bani .baga tu bani daca vrei neaparat Gloria . dar cu banii mei si ai altora din acest oras nu faci ce vrei. intelegi ??? un club privat daca nu e in stare sa se sustina inseamna ca acei conducatori nu fac nimic sau nu stiu , sau poate nu vreau. atunci daca e asa si nu se schimba nimic in conducere , merita sa moara .

  • ma uratule !!! esti dus pe apa ? daca ar veni un investitor sa ii cerem si bani ? pe ce ma ? pe ce ? pei daca vine unu sa bage bani la gloria….ar fi super….ar trebui sai pupam mainile nu sai cerem bani pt un stadion de rahat sau alte tampeni pline de datoriii !!!!!

  • mai baiete cum 700 lei ? tu ai habar ce salari aveau aia la bistrita acuma 2-3 ani ? cel mai mare salariu in romania e de 30.000 €/luna.. …..bistrita a dat 6-7.000 pe luna intro vreme….acuma nu vad jucatori sa aiba atat….dar salari peste 3000 euro tot sunt….la echipa a 2-a salariul normal e de 200 euro pe luna fara deplasari mancare cazare…etc….vorbiti prosti mergeti acasa…auzi ca 700 ron :))))))

    • ….poi…mai…fraiere…….sunt bani din…banii mei si eu ar trebui sa stabilesc salariul……nu crezi????

  • Buna ziua d-lor
    Si in special pentru dl „EU ” si dl Raul .
    Nu ma pricep la fotbal mai mult decat majoritatea iar ce am facut eu este o analiza economica asupra clubului rugat fiind atat de reprezentantii autoritatilor locale si judetene cat si de reprezentantii comitetului director al clubului din care fac parte atat managerii de la firmele care au sponsorizat clubul de-a lungul anilor cat si alti reprezentanti .
    Ce pot sa va spun ca baza materiala a clubului este inca buna si in ea s-au investit multi bani de-a lungul anilor . Proiectul de hotarare referitor la sponsorizarea cu 200.000 lei a fost initiat de dl presedinte al Cons. jud Radu Moldovan si a fost analizat si aprobat conform regulamentului de majoritatea consilierilor judeteni care sunt in prezent alesii electoratului .Deci d-le Raul cititi mai bine mesajele presei ! Eu am citit in sedinta la rugamintea d-lui Presedinte situatia de fapt a clubului si propunand cele trei variante .
    Mesajul meu principal este de a salva patrimoniul in care s-au bagat foarte multi bani inclusiv de autoritatile locale si alte sponsorizari de la firmele de renume din Bistrita si a brandului Gloria care indiferent ca va convine sau nu este unul al bistritenilor . Mai mult am solicitat ca astfel baza sportiva sa fie folosita mult mai bine si pentru alte activitati sportive si culturale si de ce nu sa fie accesibila si cetatenilor care vor sa faca sport sau miscare in zona parcului care este in reamenajare .
    De ce nu investesc eu ! Pentru ca in primul rand nu am atatia bani si mai mult de obiciei imi investesc bani in afaceri la care ma pricep .

    Cred ca este onest sa purtam un dialog direct si corect fara sa ne ascundem in anonimate si sa nu avem exprimari grosolane sau cu tenta politica .
    Eu nu fac politica ,doar imi exprim pct-ul de vedere in calitatea de consilier judetean pe care o am iar alocarea sau nu pe acest proiect apartine deciziei legale prin vot a tuturor consilierilor judeteni .

    Cu speranta unei bune intelegeri !

  • :)))) cum sa stabilesti tu salariul ma ? presedintele clubului face asta….ca sa aiba jucatori, problema e ca nu ar trebui sa se bazeze bugetul pe bani de la stat(primarie,consiliu) …..ai nostri adica…..domnule urate eu va inteleg dar nu stiu daca va dati seama ce vorbiti, nimeni nu va mai da bani in conformitaye cu valoarea reala pe patrimoniul si tot ce e gloria bistrita pt ca ar fi o investitie fara rost, statul, primaria sau cine le detine ar treebui sa incheie un contract cu anumite clauze cu acei investitori si sa cedeeze stadionul…..spatiile de acolo….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.