”Privind retrospectiv, văd că am fost un popor nepăsător, comod, care nu s-a implicat decât marginal în viața cetății de aproape trei decenii! Azi speranța noastră sunt oamenii care au stat deoparte și care acum ar trebui să se implice activ în politică! Speranța stă în noi și în tinerii pe care îi formăm tot noi! Trebuie să apărăm cu fermitate democrația, valorile europene, drepturile omului și statul de drept! Dragnea nu mai are ce căuta în fruntea Parlamentului cu două condamnări în justiție și un al treilea dosar, pe drum, pentru furtul din banii europeni!”, a postat pe Facebook deputatul USR Cristina Iurișniți.
Ea a menționat că ”monstruoasa coaliție PSD-ALDE a votat la comandă pentru coduri de procedură penală cu dedicație! Victimele nu vor mai putea să recurgă la probe digitale, înregistrări video audio, în schimb agresorul va putea să intimideze victima prin prezența sa în cadrul unui proces. Dezastru în justiție, respectul pentru drepturile fundamentale ale omului sunt încălcate abuziv”.
Nu ne-am implicat până acum, pentru că nici un partid ( in afară de USR) nu a fost în stare să ne trezească entuziasmul.
Este o vorbă „cine se aseamănă se adună”, iar noi nu ne-am asemănat nici cu oamenii de afaceri (bişnițarii) de la PNL, nici cu PSD-iştii care şi-au pus oamenii/neamurile la conducerea instituțiilor publice.
Ca să te alături unei echipe, trebuie să îți placă oamenii respectivi, să simți că împarți cu ei acelaşi set de valori.
In sfârşit a apărut un partid „cu oameni normali”! Ca mine şi ca tine!
Usr – ul sa ne starneasca entuziasmul ?
Cel reprezentat de marii sefuti din Bistrita , care nu -si dau seama ca au ramas doar ei si care mai joaca si la doua capete ; adica si la Romania 100.