Actualitate

Ştefan Sângeorzan a fost numit consilier al preşedintelui CJ pentru relaţia cu primăriile

Fostul primar al comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a fost numit consilier al preşedintelui CJ Emil Radu Moldovan pentru relaţia cu primăriile. Din cabinetul preşţedintelui mai fac parte Alina Hetrea, consilierul său personal, şi Andreea Berinţan.

Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud Emil Radu Moldovan a declarat, miercuri, pentru Timp Online, că Ştefan Sângeorzan a fost numit consilier în cabinetul său pentru relaţia cu primăriile.

„Domnul Sângeorzan are o experienţă administrativă de care nu putem să nu ţinem cont. Este consilierul meu personal pentru relaţia cu primăriile”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Până în acest moment, din cabinetul preşedintelui mai fac parte Alina Hetrea, consilierul său personal, şi Andreea Berinţat care se ocupă de secretariat.

Preşedintele CJ nu a numit încă în funcţie o persoană care să se ocupe de relaţia cu mass-media, dar urmează să o facă în scurt timp.

Ştefan Sângeorzan a pierdut alegerile la Feldru după 12 ani în care a condus această primărie. El a dezvăluit presei ce a stat la baza eşecului său electoral din acest an şi planurile de viitor pe care le are.

17 comentarii

  • felicitari stefane si multa sanatate eram sigur ca o sa ajungi undeva mai sus pentru ca o parte de feldriheni nu te merita sa ramina cu penticostali lor ca pocaiti nu le poti zice dupa cea ce au facut dar dupa fapta si rasplata

    • Dochita fata, oricine ai fii tu , trebuie sa inveti sa repsecti deciziile si dreptul de vot al altora, pentru ca pana la urma votul e un drept individual ,asa cum tu ai votat ce ai vrut, la fel au votat si altii…Cu totii avem dreptul la vot, iar faptul ca unii ca si tine nu se pot conforma cu faptul oamenii au ales altceva decat ce iti doreai tu, asta nu iti da dreptul sa-i insulti! Aici a decis majoritatea , penticostali sau nu , asta e mai putin important. Si asa ca o remarca: nu religia il face pe om, religia e o alegere pesonala, iar daca tu nu ai fost educata sa accepti asta nu prea iti meriti locul in societate, si ca tine sunt multi din pacate….

  • bai dochita sa nu te iei u de feldriheni in viata ta ca nu sti ce vb de oameni…si treaba ai u cu penticostali sunt si ei oameni ce nu a fost destul ptr sangeorzan 12 ani cat ai fi vrut 24 de ani sa ne conduca.. te rog vb la adresa ta si lasa feldriheni cu treburile lor cac.at ce esti . mu.e

  • FELICITARI DIN TOT SUFLETUL PENTRU D-NUL SINGEORZAN FITI UN OM PUTERNIC INDIFERENT DECEEA CE S-A INTIMPLAT LA FELDRU CINSTE DUMNEAVOTRA CUM ATI REUSIT SA DEZVOLTATI ACEASTA COMUNA SI SA FIE CUNOASCUTA IN EUROPA IMPREUNA CU OAMENII CINSTITI SI CURATI LA SUFLET CARE AU FOST IN JURUL DUMNEAVOASTRA. MULTA PUTERE IN NOUA FUNCTIE SI SUNT MANDRA CA CEI DE LA BISTRITA AU APRECIAT CE A-TI FACUT IN COMUNA FELDRU FELICITARI INCA OADATA SI RAMANETI TOT ATAT DE CINSTIT SI LOIAL MUNCII SI FAMILIEI

  • cum dracu a reusir s-o dezvolte cand si-a bagat toate niamurile in primariie.si pa analfabetu de marius sef la isu feldru cu o diploma de silvic si el ii bota

    • pdl feldru se vede ca esti de parte ce neamuri are primarul in primarie in afara de fiul lui care isi merita locul acolo pt ca a muncit pt ajunge acolo a fost la tirgu mures la smurd are cursul de paramedic a fost la bucuresti a facut cursul de sef svsu pt a putea fii in functia respectiva nu vb numai sa nu dormi , poate tu esti mai mare analfabet de cit el si vb numai din invidie ca sa faci asta e viata . Svsu Feldru

  • sa va fie rusine la toti nesimtiti ce sunteti de ce nu va vedeti de gunoaele din pdl si lasati familia singeorzan in pace ca voi ata stiti numai cu birfe si scandal de ca nu va vedeti de ale voastre ori cum exista un dumnezeu care are grija de fiecare in parte si le da ce merita si ala inpotriva lui buftea sa nu ajungi tu la jilava ca sa vede ca esti dea lor asa ca vezi tu de gunoaele voastre ordinare si tu pdl in primul rind trebuie sa gindesti si pe urma sa scri despre cineava si cine ar putea fi un pdl prost cum sunt si alti cu 6 clase si studi superioare

    • rici consateni nu lau dat jos de rau sau vindut la gunoaiele de pdl pt 100 de lei , si radu moldovan are nevoaie de oameni buni ca domnul singeorzan , ca bogdan ivan , ca alina , astia sunt oameni lui radu niste oameni buni la locul potrivit ,

  • Felicitari domnu Stefan …Feldriheni nu lau meritat.Si Pdl sa isi vada de treburile lor si sa nu mai jicneasca atata familia aia .. Las ca acuma au in comuna Feldru un vice cu dosar penal si 8 clase:)):)):)):)):)) si niste consileri ciobani:)):)):)):)):)) cu 6 clase .O sa vedem ce o sa ramana din Feldru d odata:):), ce o sa faca inculti asta din comuna:)):)) .Felicitari Domnu Sangeorzan!!!

  • auzi veste Ioacob primar si Tiolan vacar ,(vice) doi inculti in primarie care fura unul fara sa stie celalat mergeti ma gunoaileor cu Barna ,Stefan zvint si multi alti iei nu se poat pisa de falosenia lor….si Barna ala tot zice fost primar, ce fura saci de ciment cu caruciorul date dreacu de prost …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.