820 de concurenți s-au înscris la ediția 2016 a crosului care poartă numele campioanei olimpice și mondiale la atletism Gabriela Szabo și, de anul trecut, titulatura ”Gabriela Szabo RunFest”.
La festivitatea de deschidere au luat parte Gabriela Szabo, care a luat startul, ca și soțul ei, antrenorul și totodată președintele Asociaţiei Judeţene de Atletism Zsolt Gyongyossy, la cursa de 8 km, primarul Ovidiu Crețu și președintele CJ Radu Moldovan.
”Sunt bucuroasă să revin în mijlocul dvs. Acum câteva zile m-am întors din Italia, unde am fost ambasadorul unei competiții, și le-am spus că la Bistrița competiția este mult mai frumoasă și i-am invitat ca de la anul să ni se alăture. Ceea ce am făcut eu a fost să îmi las numele, să îl promovăm, pentru că astăzi societatea românească are nevoie de modele. Nu că eu aș fi un model, dar palmaresul meu sportiv este unul de urmat. Sper ca tinerii de azi să fie următorii noștri campioni, cei care vor duce mai departe Bistrița pe harta lumii. Este un sentiment minunant să fii pe prima treaptă a podiumului, să ți se intoneze imnul, dar cel mai frumos lucru este să descoperi sportul ca stil de viață sănătos. Alerg la 8 km. De două luni coordonez o campanie la nivel internațional, ”Win for Youth”. Se desfăşoară în 60 de ţări şi se axează pe trei sporturi diferite: înot, alergare şi bicicletă. Fiecare km este convertit în euro, banii urmând să fie donați unor asociații și fundații caritabile din întreaga lume. Așadar, cei 8 km, cei 8 euro îi voi dona”, a declarat Gabriela Szabo.
AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII!
”Competiția este de anul trecut una mai amplă, mai generoasă și mai ospitalieră. Apreciez faptul că faceți sport. Toți cei care aleargă au, pe baza numărului de concurs, acces gratuit în turnul Bisericii Evanghelice până la ora 16.00. Cu siguranță veți câștiga sănătate participân la cros, îi mulțumesc marii campioane Gabriela Szabo care niciodată nu uită că în copilărie era pe străzile Bistriței și vine mereu aici. Mulțumim, Gabi, pentru acest cadou pentru Bistrița”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
”Bun revenit acasă Gabrielei Szabo. Sunt invidios pe cei care aleargă, am treabă multă luna aceasta și nu vreau să mă accidentez cumva și să se bucure alții înainte de vreme. Sportul oferă o viață mai plăcută. Campioana noastră trebuie luată ca model că atunci când îți dorești cu adevărat poți să ajungi pe cea mai înaltă treaptă. Gabriela Szabo a dus Bistrița la cel mai înalt nivel și eu cred că este cel mai bun brand al nostru. Și nu numai al Bistriței, ea devenit un brand al României și al Europei. Toți cei care aleargă sunt câștigători, e de ajuns să faci sport și ești un învingător. Îmi doresc să aniversăm și a 50-a ediție, atunci voi alerga pe întreg traseul”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.
Zona de Start/Finish a fost amenajată în Piața Centrală, zona Complexului Sugălete, unde au venit circa 1.000 de participanți, atât concurenți cât și susținători.
În cadrul celei de-a XI-a ediții a concursului de alergare, desfășurată pe trasee de 2 km (Scurt), 4 km (Standard) și 8 km (Epic). Traseul a fost construit sub forma unei bucle de 2 kilometri, parcursă o dată sau de mai multe ori, în funcție de cursa aleasă. Prin urmare, amatorii de sport cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani au alergat pe bucla de 2 kilometri o singură dată, iar cei care depășesc acest prag, dar nu au împlinit 18 ani, au parcurs această distanță de două ori. Cei mai antrenați și care au împlinit minimum 18 ani au putut opta fie pentru 4 kilometri – 2 ture, fie pentru cursa de 8 kilometri – 4 ture.
Așadar, la fel ca şi anul trecut, traseul competiţiei a fost: start din Piaţa Centrală – str. Gheorghe Şincai – str. Gării – bulevardul Republicii – str. Bistricioarei – str. Dornei – sosire în Piaţa Centrală.
Pentru cei mai rapizi alergători au fost pregătite premii în bani, în valoare totală de 14.000 de lei, dar și medalii, diplome de participare și cupe. 40.000 de lei pentru organizarea competiției au venit de la Primăria Bistrița și tot atâția de la Consiliul Județean: 12 podiumuri de concurs – locurile 1-3 (cursele Open) – premii în bani în valoare de 600 lei, 500 şi 400 lei; locurile 1-5 (celelalte curse) – premii în bani în valoare de 300 lei, 250, 200, 150 şi 100 lei.
Toți participanții au beneficiat de un pachet de eveniment care a inclus numărul de concurs și cipul de cronometrare atașat, tricoul ediției a XI-a a competiției, dar şi diferite produse oferite de sponsori și parteneri. La finalul cursei, fiecare concurent a primit o medalie de finisher, care atestă faptul că a participat și a încheiat cu bine competiţia.
Concurenţii au beneficiat de sesiuni de încălzire energice înainte de startul curselor de alergare. Tonul mişcării a fosti dat de Paul Mocian şi Mihai Pop, antrenori la Casă Ema, care au pregătit câteva seturi de exerciţii utile participanţilor.
Majoretele de la Cheers Bistrița au oferit momente artistice.
O galerie foto realizată de organizatori puteți vedea aici.
”Crosul ”Gabriela Szabo” a devenit un brand și ediția de anul acesta a fost un real succes. În concurs au fost înscriși peste 800 de concurenți, amatori sau adevărați profesioniști iubitori de atletism și sport. Vreau să îi felicit pe toți premianții, atât pe cei de pe podium cât și pe cei care s-au înscris la cros. Felicitări Gabriela Szabo! Ne mândrim cu tine și mă bucur că ai arătat că județul nostru are viitor, prin copilașii minunați care i-am văzut astăzi înscriși la cros!”, a menționat Radu Moldovan.
AICI PUTEȚI VEDEA CLASAMENTELE CELOR TREI CURSE
Cit donează marea ,,campioana,, ???? 8euro ??? Aoleoooo…..aoleo….????
Da Raul 8 euro,dar in 3 rate:
1) Când o avea
2)Când o putea
3)După moartea sa
PĂREREA MEA!
Stimați domni, bateți câmpii ! E ușor să stai online și să iți dai cu părerea. Nici mie nu-mi place faptul că sunt politizate astfel de evenimente, deși cel de astăzi, spre surprinderea mea, nici nu a fost pe cât am crezut, dar ce spuneți dvoastră arată nivelul de cultură a majorității bistrițenilor pt. astfel de manifestări, fie că sunt ele sportive, sociale, culturale.
Poate niciodată.cine stie !?!?!
Adica…!mai pe larg.
Oameni rai ce sunteți. .daca sunteți iubitori ai sportului atunci trebuie sa va reamintiți când stăteam cu toții în fața televizorului și ne bucuram de campioana noastră. ..toată lumea vb și se lauda de bistrițeanca noastră, iar acum din cauza unui frustrat”adrian linca” un ziarit de 2 lei care nu a reușit nimik în viața lui toți o jigniți mai mult sau mai puțin. ..trebuie sa ne bucuram ca avem o adevărată campioana de la noi din Bistrița. .felicitări doamnei gabi szabo și dacă s-ar putea pe viitor sa nu fie prezent nici picior de politruci ar fi ceva perfect.
problma e de fond nu…..de maraton!
sa-ti explic….
daca esti sportiv atunci fii fair play pana la sfarsitul vietii tale!
nu te da cu politica ca nu-ti sta bine!
sa ma exemplific????
szabo cand participa la concursuri era iubita de toti romanii…iesind la pensie si intrand in politica s-au redus romanii la cei ce sunt pesedisti!
si daca faci un cros cu numele tau cauta sponsori privati nu din bugetul tarii facand reclama unui partid!!!
Campioana ….campioana ,e drept.dar ce a facut ea dupa….?ca cel putin ptr orasul asta nu a facut nimic.si putea sa facă,doar ca nu a vrut.nu i-a pasat. Asa ca asta cu ajunsul in virf…(e usor), dar sa te mentii acolo,sa faci ceva …..e greu,foarte greu.
cu cat o contribit cretu la cros?
cu un metru………haaa.haaa..hhaaa…….!! si ala in rate ….!! haaaaaaaaaaaaa
Ce a facut fosta ministra pentru bistrita? Nimic, la sala polivalenta s-au schimbat doar culoarea scaunelor.Atat sicate un cross
…pe banii mei!