Actualitate

Gala Educaţiei. Ce şcoli au fost premiate pentru cele mai bune proiecte educaţionale (FOTO)

Profesori din mai multe şcoli au fost premiaţi, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, pentru proiectele pe care le-au derulat în anul şcolar trecut. Asociaţia Argument, condusă de profesoara Camelia Toma, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” au acordat, în total, zece premii pentru tot atâtea instituţii de învăţământ, de la grădiniţe, la colegii, de la şcoli gimnaziale, la cluburi ale elevilor.

„Provocarea acestei ediţii a fost derularea de proiecte educaţionale în echipă în fiecare şcoală, dornici să educăm şi să ne educăm într-o anume direcţie pe care noi am propus-o fiecărei secţiuni de şcoli. Bilanţul e unul excelent: 61 de proiecte gândite şi impementate de colegii noştri în şcolile noastre şi pentru copiii noştri. Pentru mine sunt 61 de reuşite pe tărâmul educaţiei. Ce facem astăzi, nominalizări şi premiere, e pentru frumuseţea faptului că nu poate exista podium fără înfrângeri. E pentru spectacolul la care Camelia Toma se pricepe atât de bine, e pentru bucuria zilei de azi în care spunem şi ne spunem: la cât mai multe împliniri, domnule profesor”, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

În continuare, vă prezentăm finaliştii la fiecare secţiune, cu menţiunea că preminaţii au numele colorat în albastru.

Secţiunea Colegii/licee – tema „Motivaţie pentru educaţie”.

  • Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa – „Şcoala cu oameni mari” 
  • Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” – „Ultima oră de dirigenţie”
  • Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa – „Ştiu, cred, pot!”
  • Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”Maieru – „Şcoala – poartă deschisă spre viitoarea meserie”

Secţiunea Şcoli gimnaziale mari – tema „Comunicare în limba română”

  • Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa – „Comunică şi cunoaşte-te pe tine însuţi”
  • Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa – „Lectura – minunata lume a cuvintelor” 
  • Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistriţa – „Joaca de-a timpul”

Secţiunea Şcoli gimnaziale medii  – tema  „Orientarea şcolară şi profesională a elevilor”

  • Şcoala Gimnazială nr. 1 Rebra – „Acces spre succes” 
  • Şcoala Gimnazială Josenii Bârgăului – Mâine începe azi”
  • Şcoala Gimnazială Şieu – „Aripi spre viitor”

Secţiunea Şcoli gimnaziale mici  – tema „Cultura organizaţională”

  • Şcoala Gimnazială Sînmihaiu de Cîmpie – „Comunitatea educaţională Sînmihaiu de Cîmpie” 
  • Şcoala Gimnazială Mărişeşu – „Good Team, Good Job”

Secţiunea Grădiniţe – tema „Dezvoltarea socio-emoţională a copiilor prin activităţi ludice”

  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti” Bistriţa -„Ne jucăm şi învăţăm să trăim împreună” 
  • Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava minunată” – „Emoţiile mele”
  • Grădiniţa cu Program Prelungit Sîngeorz-Băi – „Propria mea poveste”

Secţiunea Unităţi de învăţământ special – tema „Identitate naţională”

  • CSEI Lacrima Unirea Bistriţa – „Călător prin tradiţie şi artă”
  • Liceul Special Tehnologic „Sfânta Maria” Bistriţa – „Poveşti pe firul tradiţiilor”
  • CSEI nr. 1 Bistriţa – „Călătorie în timp şi spaţiu etnocultural

Secţiunea Palate şi Cluburi ale Elevilor – tema „Parteneriate de succes”

  • Clubul Copiilor Năsăud – „Portal muzical pentru toţi” 
  • Clubul Copiilor Beclean – „Împreună pentru sucCES”
  • Palatul Copiilor Bistriţa – premiu special acordat de Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”

Secţiunea inspectori şcolari – tema „Educaţia pentru tine”, premiu acordat prin votul publicului

  • „Bobul” – Smaranda Florean  şi Gavril Cîmpan
  • „Watt” – Camelia Tabără şi Daiana Bălan
  • „Gazeta Matematică” – Stela Pop şi Iuliana Chilom
  • „Puterea unui zâmbet” – Luciana Sidor – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa-Năsăud 

Premiul special al juriului – Şcoala Gimnazială Josenii Bîrgăului 

Camelia Toma a promis că pentru viitoarea Gală a Educaţiei temele vor fi anunţate mai devreme, iar ora de desfăşurare a evenimentului va fi programată după-amiaza.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.