Actualitate

”Femeia Europeană”, în 9 mai la Polivalentă. 11 doamne premiate. Concert Holograf

”La a X-a ediție a Galei „Femeia Europeană”, 9 mai 2017, vor fi premiate, ca în fiecare an, femei puternice, credibile, consecvente, întreprinzătoare din județul Bistrița-Năsăud, femei care prin povestea lor ne inspiră și ne arată că „a face” este un o acțiune plină de voință. Evenimentul îmbină feminitatea cu puterea, ambiția și muzica de calitate. Ediția a X-a aduce pe scenă femei de nota 10, trupa Holograf și momente speciale dedicate oamenilor cu drag de frumos”, anunță Doris Moldovan.

Evenimentul organizat de Fundația Doris are loc marți 9 mai, ora 17.00, la Sala Polivalentă din Bistrița. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Gala ”Femeia Europeană” păstrează tradiţia de a acorda distincţii pentru doamnele care au reuşit să se remarce. Lista completă a celor pe care anul acesta bistrițenii le vor recunoaște în cadrul Galei ”Femeia Europeană”: dr. Mihaela Albu – primul specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul Județean BN, Maria Ivan – cadru militar în rezervă, lt. Andreea Ciurea – comandant companie în cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”Gen. Grigore Bălan”, Valeria Motogna – fostă jucătoare de handbal în echipa națională și port drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008, Gina Pop – artist, interpret de muzica pop, Mirela Petruș – artist, interpret de muzică populară, Cristina Rusu – profesor geografie la Infoel, promotor al județului, a obținut diverse premii cu elevii, Axina Ruști – femeie de afaceri, Florentina Pop – femeie de afaceri, Camelia Morar – președinte asociația Young’s Men Bistrița și Rodica Russu – primarul comunei Telița, raionul Anenii Noi din Republica Moldova, comună înfrățită cu Parva.

VIDEO INTERVIURI Florentina Pop Andreea Ciurea Mirela Petruș Valeria Motogna Axina Ruști Cristina Rusu Camelia Morar Maria Ivan Mihaela Albu Gina Pop Rodica Russu

”Mai mult, această ediție va fi și mai deosebită deoarece toate cele peste 90 de femei premiate în cei 10 ani ai Galei vor urca pe scenă, arătând că noi femeile suntem o forță, că împreună reușim să dărâmăm mituri, împreună promovăm valorile europene, promovăm județul și că împreună reușim să facem un eveniment unic în România. În 9 mai, de Ziua Europei, asemenea României, Gala „Femeia Europeană” împlinește 10 ani. Sărbătorim valorile europene, unitatea în diversitate, egalitatea de gen, femeia care reușește să aducă lucrurile împreună și să inspire”, a adăugat Doris Moldovan.

Actorul Nae Alexandru va prezenta spectacolul alături de Doris Moldovan, iar trupa Holograf va încânta spectatorii evenimentului „Femeia Europeană”, ediția a X-a.

„La 10 ani ai Galei ”Femeia Europeană”, femeile de nota 10 transmit un mesaj: Femeia europeană înseamnă să fii tu, perfect de imperfectă, un reper pentru noile generații”, spune Doris Moldovan, inițiatoarea și organizatoarea evenimentului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.