Actualitate

Ediție aniversară a Galei ”Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”. Invitat special, Dan Perjovschi

ACTUALIZARE Fundația Inocenți organizează joi 8 decembrie ediția a X-a a Galei de caritate ”Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”, în cadrul căreia vor avea loc la Sinagoga Bistrița două evenimente: Momentul teatral „Apropie-te de mine” și conferința „Free Style”.

* Moment teatral „Apropie-te de mine”, ora 18.30, Sinagoga Bistrița

Oferit de un grup de copii și tineri cu dizabilități, beneficiari ai programelor Fundației Inocenți și voluntari, sub îndrumarea prof. Camelia Toma

* Conferința „Free Style” susținută de Dan Perjovschi, ora 18.45, Sinagoga Bistrița

Născut în anul 1961 la Sibiu, desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor român, Dan Perjovschi va veni la Bistrița special pentru acest eveniment. Perjovschi desenează cu markerul sau cretă pe zidurile, ferestrele și tavanele muzeelor și galeriilor de artă din toată lumea: Berlin, New York, Londra, Hong Kong, Sydney, Paris, Cracovia, Vilnius, Marseille, Stockholm, Rejkjavik, Seul, Dakar, etc. Arta lui spune ceva și directorilor și portarilor instituțiilor de artă. Instalațiile lui temporare combină subiecte mărunte din viața de zi cu zi cu evenimente de politică globală.

Marea majoritate a proiectelor lui Perjovschi se șterg, se spală sau se zugrăvesc și astfel scapă parțial istoricizării artistice sau valorizării comerciale. Perjovschi expune în holurile, coridoarele sau pe pereții de sticlă ale instituțiilor de cultură pentru ca desenele să fie văzute de afară fără bilet.

Artistul vine dinspre muzeu spre stradă cu un desen care nu e nici caricatură, nici artă brută, nici comix, ci un pic din toate astea, adică un “intelligent graffiti” care rămâne critic, simplu și direct în plin boom al artei extravagande-cool.

De 27 de ani artistul publică desene săptămânal în Revista 22, iar de 17 ani desenează în continuu pe toate meridianele lumii în așa fel încât în orice minut, din orice zi, în fiecare an undeva să existe accesibil publicului un desen-idee. Gedankebild cum spun nemții…

În ultimii ani desenele lui au ajutat sau asistat public mișcări activiste, ecologiste, umanitare non profit sau independente din toată lumea. Perjovschi desenează acum pe cel mai mare zid din lume: Facebook wall.

”În fiecare an am avut invitați speciali din diferite domenii: Don Hahn, producătorul unora dintre cele mai de succes filme animate Walt Disney, nominalizat la 3 premii Oscar, Alexandru Tomescu, tenorul Ștefan Pop, Trio Strad, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, Dumitru Prunariu, George Nicolaescu, soprana Adelina Diaconu și tenorul Adrian Mărginean”, a precizat Fundația Inocenți.

Gala caritabilă ”Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”, ora 19.30, Restaurant Coroana de Aur

Taxa de participare: 250 lei/persoană. Banii vor fi folosiți pentru a oferi servicii și sprijin copiilor cu dizabilități.

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița donează un tricou cu autografele jucătoarelor pentru a fi scos la licitație în cadrul Galei de caritate ”Moș Nicolae pentru copii cu dizabilități”, organizată de Fundația Inocenți în 8 decembrie. Sărbătorile de iarnă se aproprie, iar faptul că putem ajută ne bucură enorm! Am primit cu maximă bucurie solicitarea Fundaţiei Inocenţi de a dona un tricou de joc înspre a fi scos la licitaţie în cadrul Galei ”Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi”. Tricoul din imaginile ataşate va fi scos la licitaţie în cadrul Galei care va avea loc în data de 08.12.2016, începând cu ora 19:30, la Restaurant Coroana de Aur Bistriţa. Sub motto-ul „Un gest mic poate să aducă un zâmbet mare”, echipa noastră susţine cauza nobilă de a ajuta copiii cu dizabilităţi!”, a precizat CSM Bistrița.

tricou-handbal-gala-mos-nicolae-16 2-tricou-handbal-gala-mos-nicolae-16

1 comentariu

  • Tricoul cu autografele jucătoarelor de la CSM Bistrița scos la licitație în cadrul Galei de caritate ar trebui să ajungă la „@ raul adrian” pentru că a ratat sesiunea de autografe.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.