Cu ocazia reinaugurării Bisericii Evanghelice, la Bistrița a avut loc Gala Operei, organizată de Centrul Cultural Municipal și susținută de artiști lirici bistrițeni.
Programat inițial în aer liber, pe pietonalul Liviu Rebreanu, concertul a fost mutat pe ultima sută la Palatul Culturii din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Pe scena Palatului Culturii au interpretat arii celebre din opere bistrițenii Nicoleta Maier (soprană – Opera din laşi), Alexandra Leșiu (mezzosoprană – Opera din Cluj-Napoca), Ovidiu Purcel (tenor – Opera din Dusseldorf), Alin Anca (bas bariton – Opera din Hamburg), Beniamin Pop (bas bariton – Opera din Dusseldorf).
Soliștii au fost acompaniați de Noua Orchestra Transilvană și Filarmonica din Târgu Mureș, dirijor Romeo Râmbu.
”Concertul este dedicat evenimentului de resfințire și reintroducere în circuitul public a Bisericii Evanghelice. Piața Centrală este dominată de biserica proaspăt restaurată. Dau glas bucuriei, statisfacției că în Bistrița suntem în măsură să organizăm spectacole lirice de mare ținută cu artiști bistrițeni care evoluează pe marile scene ale lumii. Acum, centrul lumii este aici, la Bistrița”, a spus primarul Ioan Turc în deschiderea concertului.
”Bistrița a fost binecuvântată, avem artiști lirici dintre cei mai respectați în întreaga Europă și din când în când îi rechemăm acasă, iar ei vin cu bucurie. Ne mândrim cu toții că simbolul nostru măreț, semeț, Biserica Evanghelică, este repus în toată strălucirea în fața bistrițenilor și a lumii”, a menționat directorul CCM, Gavril Țărmure.
VIDEO:
O seara minunată, mulțumim Primăriei pentru șansa de a asculta în direct muzici culte!