Actualitate Recomandări

Galeria de artă ”Concentric” din Piața Centrală, inaugurată cu ”Exerciții” pentru ”bucuria inimii”

(FOTO) Galeria de artă ”Concentric”, aflată în Piața Centrală nr. 13 Bistrița, a fost inaugurată cu o expoziție de acuarelă și pictură semnată de Horea Paștina și intitulată ”Exerciții”. Printre invitați, prefectul Ovidiu Frenț, preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA, Johann Dieter Krauss, vicepreședintele CJ Ioan Țintean, directorul Centrului Cultural Municipal Dorel Cosma, artistul plastic Marcel Lupșe, istoricul de artă Vasile Duda, directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, inspectorul școlar general Camelia Tabără, consilierul municipal Vasile Moldovan, președintele CCI BN, Vasile Bar, dar și actorii care vor pune în scenă de Mărțișor, sub egida Teatrului Profesionist ”Liviu Rebreanu”, piesa ”O noapte furtunoasă”.

 

Amfitrionul deschiderii oficiale a fost Marin Ecedi, proprietarul galeriei de artă, căruia, în cuvântul lor, Ovidiu Frenț, Johann Dieter Krauss și pictorul Horea Paștina i-au urat succes și pe care l-au felicitat pentru curaj.

La rândul său, Marin Ecedi a spus: ”Pentru mulți dintre noi Bistrița este un reper al geografiei. Bistrița este însă și o istorie. Ea, Bistrița, dacă ai ochi să o privești, este un loc miraculos pe care l-a influențat atât reforma cât și Renașterea europeană. Este o filozofie a vieții, un gust al vieții și încercăm și prin acest gest întemeietor să îi refacem aura și să îi surprindem coordonatele. E o aliniere la o paradigmă existențială care corespunde potențialului pe care îl bănuim și pe care, de ce nu, îl avem. Prin comportamentul nostru public, trebuie să salvăm în străfundul nostru propria noastră paradigmă, propriul nostru potențial, dar și să adaptăm cu eficacitate o paradigmă tipic protestantă. Spațiul public devine astfel, pe zi ce trece, un spațiu al funcționalității, al pragmatismului, al interesului chiar și financiar de lungă durată care presupune respectarea unui cod etic și comportamental. Prin asta înțeleg echivalentul nescris al unei constituții a spațiului public în care spiritul juridic, ordinea constatării publice a excelenței, a frumuseții și cumsecădeniei să-și găsească un loc durabil.

Galeria de artă ”Concentric” va trebui să devină un astfel de loc în care funcționalitatea pe care o evocă la fiecare pas spiritul protestant să se găsească împreună cu savoarea vieții pe care o propune spiritul artistic. Arta pe care v-o propunem va trebui să dea gust vieții, distanța dintre funcționalitate  și savoare să devină din ce în ce mai mică. Suntem conștienți că pentru ca acest fenomen să se întâmple rolul elitelor este imens. Dvs. sunteți acele elite în care ne punem speranța, care vrem să ne confirme că acest lucru este posibil. Elitele au puterea unei pendulări echilibrate între un orizont al funcționalității, al pragmatismului imediat și un orizont al vieții contemplative, sensibilă la frumos și cunoaștere. Galeria de artă ”Concentric” va prezenta pe simezele sale, timp de trei luni, pe unul dintre cei care întruchipează elita artei românești contemporane: Horea Paștina. Un număr important de expoziții va găzdui elita artelor vizuale din România și asta este o dovadă a faptului că am fost și rămânem treji. Am alcătuit și fixat deja programul pentru cel puțin un an. Întregul efort financiar și logistic de susținere a acestei galerii este făcut de Agenția de publicitate Blue Apple și de Transilvania Print. Pentru noi, actul cultural pe care vrem să-l oferim cu o ritmicitate acceptabilă nu vrem să reprezinte niște produse inerte, ci unele dătătoare de viață. Doar așa, conectată la viață, arta este bucuria inimii”, a adăugat Marin Ecedi.

Adunate sub genericul „arta este bucuria inimii”, lucrările expoziției ”Exerciții” alcătuiesc o colecție de imagini din intimitatea atelierului de creație. ”Exercițiile” sunt un exemplu de inteligență plastică ale lui Horea Paștina, indică locul geometric al unei interiorități în care frumusețea și lumina calmă își găsesc un limpede loc pe suprafața pictată. Cele aproape cincizeci de lucrări „dezvăluie“ identitatea metaforică a atelierului de creație al artistului.

Horea Paștina este un artist important al generației sale (generația 70), fiind ucenic apropiat al pictorului Alexandru Ciucurencu. Este promotorul unui realism simbolic și spiritual care își găsește originile în tradiția spirituală a ortodoxiei. De la jumătatea anilor 80, pictorul devine membru fondator al Grupului artistic „Prolog“, împreună cu care participă la nenumărate stagii de lucru și cu care organizează timp de peste trei decenii expoziții de cel mai înalt nivel. De-a lungul anilor s-a bucurat de cea mai înaltă apreciere a lui Dumitru Stăniloaie, a cărui apropiat ucenic a fost, a lui Ioan Alexandru, ori a criticilor de artă Dan Hăulică, Andrei Pleșu, Theodor Enescu, Coriolan Babeți, etc. Premii și distincții: 1995 – Premiul „Criticii” / 1997 – Premiul „Cella Delavrancea” / 2004 – Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofițer / 2007 – Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române / 2010 – „Crucea Arhiepiscopală”, Arhiepiscopia de Alba Iulia / 2014 – Premiul „Radio România Cultural”, „Crucea Transilvaniei” ( Mitropolia Clujului, Maramureșului și Salajului).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.