Primarul ales al comunei Șieu, Ionuț Cifor, spune că ”votul masiv acordat” îl onorează şi totodată îl obligă să pună în aplicare toate proiectele pe care și le-a asumat. ”Nu au fost vorbe goale aruncate în vânt. Sunt idei și planuri concrete care urmează să fie realizate pentru binele nostru, al tuturor, pentru binele comunei. Toată susţinerea pe care am avut-o din partea dumneavoastră mă responsabilizează şi mai mult, mă face să privesc cu încredere în viitor, căci împreună vom reuși, cu siguranță, și mai multe”.
”În primul rînd, vom duce la bun sfârşit proiectele deja începute de bunul meu prieten, mentor și șef, mult regretatul Iuga-Napeu Olimpiu, pe care sunt sigur ca l-am făcut mândru de rezultatul obținut. În paralel, vom iniţia procedurile de obţinere a finanţărilor pentru proiectele care stau la ordinea de zi. Vom continua cu dezvoltarea infrastructurii comunei. Prioritară va rămîne reparaţia capitală a străzilor. An de an, ne vom strădui să reparăm tot mai multe străzi. Vom pune accentul și pe reparaţia capitală a grădiniţelor şi şcolilor. O altă problemă importantă care necesită o soluţionare cît mai rapidă este construirea unui cabinet de medicină generală. Vom insista și asupra realizării cât mai grabnice a acestui proiect. Vom opta pentru reamenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de agrement. Pregătit de muncă și susținut de CJ, voi asigura comunei o cale ascendentă de dezvoltare şi modernizare. Acum nu ne rămâne decât s-o urmăm”, a adăugat el.
Cifor le-a mulțumit locuitorilor din Șieu: ”Stimaţi alegători! Îmi face o deosebită onoare și plăcere de a adresa tuturor locuitorilor respectuoasele mele mulțumiri. Vă mulțumesc pentru faptul că nu ați fost indiferenți și ați mers la secțiile de votare, pentru a alege ceea ce ați considerat că este mai bun atît pentru comună cît și pentru fiecare locuitor în parte. Mulţumesc, pentru că ați votat așa cum v-a dictat rațiunea și inima, că ați votat în conformitate cu propriile năzuinţe, credinţe şi principii. Vă mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea pe care mi-aţi acordat-o în permanență. Vă asigur că voi depune toate eforturile pentru a nu vă dezamăgi și de acum înainte”.
Adaugă comentariu