Cum va fi vremea în perioada următoare? După o lungă perioadă cu temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal, ca de primăvară, se pare că se instalează iarna. Meteo.BN ne dă ”vești friguroase”:
”De la mijlocul săptămânii vine frigul!
Configurația sinoptică evidențiază, de miercuri încolo, o blocare a activității atlantice, astfel în arealul Arhipelagului Britanic se va consolida o zonă de presiune ridicată. Asemenea condiții aduc doar un singur lucru: frig. Pentru că pe cuplaj cu depresiuni islandeze ”azvârlite” pe lângă aria de presiune ridicată pe direcție NV – SE, aerul rece dinspre nord este adus către noi.
În primă fază, vine frigul. Vom avea temperaturi negative noaptea, treptat de abia vom mai depăşi 0°C și ziua, iar progresiv, arii de precipitații ne vor aborda.
Aşteptăm, după vineri încolo, sisteme noroase care să aducă și ninsori, pe componente nord-vestice, care să aducă strat de zăpadă inclusiv în zonele joase de relief. Probabilitatea este mare și de invazii mediteraneene, care pe aer rece să aducă ninsori și viscol chiar și în zonele sud-estice ale României, aici, săptămâna 02.02 – 08.02 fiind foarte interesantă. De aici, câte ceva, prindem şi noi (omăt).
Una peste alta, după atâtea zile cu valori mult peste medie, revenim la normal, adică la iarnă”.
Luni 23 ianuarie, la Bistrița s-au înregistrat 14 grade!
”Transportul de aer rece a început, deocamdată dinspre estul continentului. Marți dimineață, pe o componentă anticiclonică, scădem sub 0°C, peste tot. -4°C -2°C , minimele de dimineață! Deocamdată, vremea se răceşte pe „uscat”, dar vor veni şi precipitațiile”, a anunțat Meteo.BN.
Potrivit prognozei ANM pentru perioada 23 ianuarie – 5 februarie, în Transilvania la începutul intervalului încă se vor înregistra valori termice peste cele climatologic specifice (în medie 5…10 grade ziua și -5…0 grade noaptea), dar din 25 ianuarie vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că se va apropia de normalul acestei perioade din an, în special în privința temperaturile diurne, ce se vor situa între -2 și 3 grade; mediat regional, minimele nopțillor vor fi de -7…-4 grade, posibil local mai scăzute după data de 29 ianuarie. Regimul pluviometric va fi deficitar în primele zile când doar izolat și trecător vor fi precipitații slabe, dar din data de 28 ianuarie probabilitatea pentru ninsori va crește.
(Foto: Facebook Parcul Național Munții Rodnei)
Degeaba… oricum mai avem o luna de iarna. La – 4 grade temperaturile nu sunt de iarna.