Sport

Gloria a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii Florilor la handbal

Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a deschis cu o victorie noul sezon al Ligii Florilor, pe teren propriu, la TeraPlast Arena din Unirea, adversară fiind CSM Târgu Jiu.

Fetele antrenate de Horațiu Pașca s-au impus cu scorul de 30-25 (14-12).

Au marcat pentru Gloria: Cristina Laslo – 7, Bianca Bazaliu – 6, Tamires Frossard – 4, Nina Bulatovici – 4, Seynabou Rodriguez – 4, Paula Posavec – 3, Sonia Seraficeanu – 2.

Portarul Renata de Arruda a avut 7 intervenții reușite, iar Iulia Dumanska – 4.

”A fost exact așa cum m-am așteptat, cred că și tracul debutului în fața suporterilor noștri și-a spus cuvântul. Mă bucur că am câștigat, mă așteptam la un meci atât de greu. În prima repriză am ratat foarte mult în situații de unu la unu cu portarul și atunci când dai șansa unei echipe solide ca Târgu Jiu să se apropie începi să ai emoții. Va trebui să corectăm repede greșelile, duminică jucăm la Buzău un meci la fel de important. Echipa noastră are calitate, chiar cred foarte mult în ea și că de la meci la meci va fi din ce în ce mai bine”, a declarat antrenorul Gloriei, Horațiu Pașca.

În etapa a 2-a a Ligii Florilor, echipa bistrițeană, care în sezonul trecut a obținut medaliile de bronz și dreptul de a participa în cupele europene, va juca în deplasare cu Gloria Buzău, duminică 3 septembrie, de la ora 17.30, în direct la TV pe Pro Arena.

Clasamentul după prima etapă:

2 comentarii

  • Meciul a fost cam incalcit. Echipa noastra a jucat cu un oarecare trac , probabil si sub amintirea ultimului meci disputat cu aceasta echipa din orasul lui Brancusi antrenata de trei antrenori care au jucat handbal adevarat la viata lor si care au primit intariri recente de la echipa de „rugby” a Zalaului (Lazea , Mihart si Popescu) dar care beneficiaza si de serviciile unei jucatoare exceptionale (Alexandra Gavrila , 7 goluri din actiune!)) si pe care cu siguranta o vom vedea intr-un timp scurt la echipa nationala. Au fost multe erori in joc si ratari incredibile din situatii de una la una. Mi-a placut mult jocul facut de catre „Seyna” care este si o fata deosebit de simpatica. Nina cea noua (Bulatovici) a facut si ea un meci bun in ciuda ratarilor de la inceputul meciului. „Stalpii” echipei (Cristina , Bianca si Tamires) desi au marcat goluri multe au ramas si cu unele „datorii” fata de fanii bistriteni. Sper ca in meciul de la Buzau care este unul deosebit de important in economia campionatului sa vedem adevarata fata (buna!) a echipei noastre.

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.