Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut derby-ul cu Politehnica Timișoara din Superliga feminină de fotbal, disputat pe teren propriu în etapa a 4-a, și a cedat prima poziție în clasament adversarei sale, care are și un joc mai puțin.
Oaspetele s-au impus în meciul jucat la Baza Sportivă Gloria din Unirea cu scorul de 3-1 (0-0).
Golul Gloriei, care a suferit prima înfrângere în acest sezon, a fost reușit de Oana Negrea din penalty (63). Poli Timișoara a marcat prin Dimitra Ivanova – 2 și Antonia Bratu.
Antrenorul Călin Svoboda a trimis în teren următoarea echipă: Szidonia Salamon, Denisa Heisu, Mirabela Ristache, Giorgiana Vasile, Genoveva Roșie, Mihaela Merlan, Cristina Codrescu, Cristina Cerescu, Oana Negrea, Rania Kara-Jouli, Clara Roșu.
În etapa viitoare, a 5-a, Gloria va juca în deplasare cu ACS Banat Girls, duminică 8 octombrie, de la ora 11.00.
Loc | Echipa | M | V | E | I | Gol | +/- | Pct |
1. | Politehnica Timișoara | 3 | 3 | 0 | 0 | 12-2 | 10 | 9 |
2. | CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud | 4 | 3 | 0 | 1 | 10-3 | 7 | 9 |
3. | Farul Constanța | 3 | 2 | 0 | 1 | 7-1 | 6 | 6 |
4. | ACS Banat Girls | 3 | 2 | 0 | 1 | 10-6 | 4 | 6 |
5. | AFK Csikszereda Miercurea Ciuc | 4 | 2 | 0 | 2 | 7-7 | 0 | 6 |
6. | AS FC Universitatea Cluj | 2 | 1 | 0 | 1 | 6-1 | 5 | 3 |
7. | CSM Alexandria | 4 | 0 | 0 | 4 | 1-17 | -16 | 0 |
8. | ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898 | 3 | 0 | 0 | 3 | 0-16 | -16 | 0 |
Adaugă comentariu