După două meciuri la Bistrița în care a învins campioana SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a cedat pe teren propriu în optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin, fiind eliminată din competiție.
Condusă la cinci goluri, după ce a ratat inclusiv de la 7 metri de trei ori, echipa bistrițeană a revenit în joc, s-a bătut de la egal la egal cu campioana și a redus ecartul la două până la pauză, 11-13. În repriza secundă oaspetele au sprintat spre victorie, luând avans de zece goluri, decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei României. Gloria a mai limitat din proporțiile scorului, 21-27 final.
”O a doua repriză pe care trebuie să o uităm foarte repede, în care echipa din Vâlcea ne-a fost net superioară. N-am reușit să ne apărăm în zona centrală, știam că acolo va fi cea mai mare presiune. Ratările unu la unu au contat, când întâlnești campioana ratările sau lipsa de concentrare fac diferența. Cred că arbitrii au făcut niște greșeli, mai mult în defavoarea noastră. Urmează o etapă extrem de importantă la Zalău, unde ne va fi foarte greu. Pentru noi, campionatul rămâne cea mai importantă competiție”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca
Au înscris pentru Gloria Bistrița-Năsăud: Laura Pristăvița – 4, Valentina Ardean Elisei – 4, Natallia Vasileuskaya – 4, Dziyana Ilyina – 3, Daniela Rațiu – 2, Mariana Costa – 2, Andreea Tetean – 1, Bianca Zegrean – 1. Intervenții în poartă: Darly Zoqbi de Paula – 6/14 (42%), Ljubica Nenezic 7/25 (28%).
Marcatoarele echipei SCM Rm. Vâlcea: Iryna Glibko – 7, Kristina Liscevic – 7, Asma Elghaoui – 5, Marta Lopez Herrero – 4, Mireya Gonzalez Alvarez – 2, Elena Florică – 2.
Gloria ocupă locul 4 în campionat, în timp ce SCM Rm. Vâlcea este liderul Ligii Florilor. Echipa antrenată de Horațiu Pașca tocmai s-a calificat în sferturile Cupei EHF, în timp ce SCM Rm. Vâlcea venea la Bistrița după un eșec la Cisnădie în campionat. Gloria câștigase ultimele două meciuri de pe teren propriu cu SCM Rm. Vâlcea. În campionatul trecut, echipa bistrițeană și-a asigurat medalia de bronz în ultima etapă după un 31-28. În 5 noiembrie 2019, Gloria a învins campioana (24-19) în etapa a 8-a a Ligii Florilor și i-a produs prima înfrângere din acest sezon.
Gloria va juca sâmbătă 22 februarie, ora 12.30, în deplasare cu HC Zalău în etapa 17-a a Ligii Florilor. Meciul va fi transmis în direct pe TVR 1 și TVR HD.
Foto-Video: Facebook CS Gloria 2018
In felul in care a jucat ,fara scheme surpriza pe atac, n-are sanse in EHF