Sport

Gloria / Mașini pentru handbaliste și antrenori printr-un parteneriat de mobilitate

O serie de jucătoare ale echipei de handbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, precum și membri ai staffului tehnic, au primit mașini de serviciu marca Mercedes, Skoda, Volkswagen, Dacia sau Renault, diferite modele.

Handbalistele și antrenorii au primit cheile mașinilor în cadrul unei ceremonii de semnare a parteneriatului de mobilitate între clubul Gloria și Materom, distribuitor autorizat al mărcilor respective.

Se vor deplasa, pe durata viitorului sezon, cu noile autoturisme jucătoarele Cristina Laslo (căpitanul echipei), Natalia Nosek, Seynabou Mbengue Rodriguez, Tamires Morena de Araujo Frossard, Deborah Kpodar, Gnonsiane Niombla, Ida-Marie Dahl, antrenorul principal Horațiu Pașca, antrenorul secund Marius Novanc, antrenorul cu portarii Alexandru Buligan, team managerul Dan Dumitru.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a spus că, prin acest parteneriat, o parte importantă din punct de vedere logistic este rezolvată: ”Parteneriatul rezolvă o problemă complicată, cea de mobilitate, pentru că sunt componente ale lotului care vin din diferite țări și trebuie să se deplaseze. Sunt autoturisme de diferite mărci, oferite jucătoarelor și antrenorilor”.

Șeful CJ a declarat că echipa de handbal, care a fost admisă direct în grupele EHF European League, are ca obiectiv calificarea în Final Four-ul competiției. ”Clubul are nouă ani, a crescut și ne dorim să facem următorul pas spre o performanță mai înaltă. Echipa are în momentul de față jucătoare de valori apropiate pe toate posturile. E posibil să mai apară pe linia de 9 metri, unde ne mai dorim completări, și dacă va fi cazul vom face un efort suplimentar pentru a avea o echipă care să poată face față pe toate fronturile”.

6 comentarii

  • Poate că Materon mai bine ar da o Dacie măcar la câte o școală de la țară să aducă copii la cursuri din zonele izolate! Jucătoarele și antrenorii de la Gloria au oricum salarii foarte mari și își permit o mașină fără probleme.

    40
    2
  • Vezi că Materomul e ,,frate” cu Comsigul. Ăștia-s fac reclamă,nu fac nimic pe gratis. Dacă donează nu prea știe nimeni. Aici a venit presa, președintele Cj…altceva..

    11
  • Tarifele de la Materom sunt între 6-10 ori mai mari decât face lucrarea. Am verificat lucrul ăsta în repetate randuri. Am fost 15 ani client la Compexit – Skoda. Din inerție am apelat la serviciile Materom după ce a cumpărat Compexitul. Nu mi-a venit să cred ce se întamplă prima dată. De aceea am mers și a doua oară. E haiducie pe invers la drumul mare. Pe bune, pe verificate. De 10 ori mai mult mi-au cerut. 3000 în loc de 280 lei în altă parte. De restul cumpara masini pentru echipa lui Răducu. E ok. E capitalism de cumetrie. Să se ducă la ei cine își permite. În principal pesedimea bugetară călare pe SUV-uri și cu abonament la sala cea roșie.

    22
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.