Gloria a deschis scorul prin Daniel Brumă (foto) în minutul 50, după 0-0 la pauză, însă s-a văzut egalată în minutele de prelungire ale partidei (90+4). Autorul golului – Florin Truţă, care a trimis în plasă în urma unui penalty dictat pentru henţ în careu şi respins de portarul bistriţean.
Gloria Progresul Bistriţa a terminat turul ediţiei 2014/2015 din Liga a III-a pe poziţia a 8-a, cu 18 puncte (5 victorii, 3 egaluri, 5 înfrângeri), golaveraj 19-16, la 11 puncte distanţă de ocupanta primului loc, singurul promovabil, FCM Baia Mare.
Formula de start a Gloriei: R. Pop – Budăcan, Hlinca, Fizeşan, B. Dobrea – Colţa, Jarda, Rogozan, Sâplăcan – Al. Pop, Brumă.
”A fost un joc destul de bun, controlat de noi aproape în totalitate. Din păcate, am primit gol în minutul 90+4, după ce s-a dictat 11 metri la o fază în care nu a fost aşa ceva. Portarul a respins de două ori, a fost faultat, ânsă arbitrul a validat golul. Am ratat victoria ”cu ajutorul” arbitrilor. După ce am preluat echipa, în etapa a 5-a, nu aveam voie să pierdem niciun meci având în vedere aspectul jocului nostru, însă am pierdut două. Un tur mulţumitor per total, având în vedere condiţiile în care am evoluat. Le mulţumesc jucătorilor fiindcă datorită lor am ajuns până în etapa a 13-a, în condiţii dificile din punct d evedere financiar, fără niciun sprijin”, a declarat pentru Timp Online antrenorul Gloriei Bistriţa, Valer Săsărman.
Partida de la Reghin a fost condusă la centru de Mihai Spânu (Cluj-Napoca), ajutat de asistenţii Ciprian Fiter (Oradea) şi Gabriela Toderaş (Şuncuiuş). Observatori: Karda Zoltan (Odorheiu Secuiesc), Dan Monea (Aiud).
Celelalte meciuri din etapa a 13-a a Ligii a III-a, ultima a turului, Seria 5: FC Zalău – Unirea Dej 3-0, Sănătatea Cluj – CSC Sânmartin 0-1, CS Oşorhei – Industria Galda 2-0, FCM Baia Mare – Unirea Jucu 2-0, Metalurgistul Cugir – CSM Sighetu Marmaţiei 0-2, CS Iernut – Arieşul Turda 0-1.
AICI clasamentul detaliat.
Campionatul se reia în 7 martie 2015 cu prima rundă din retur, a 14-a, atunci când Gloria Progresul Bistriţa va juca în deplasare cu Unirea Dej.
Rezultatele Gloriei în turul campionatului: 3-0 cu Unirea Dej (acasă), 1-2 cu FC Zalău (deplasare), 0-1 cu CSC Sânmartin (d), 1-2 cu CSM Sighetu Marmaţiei (a), 2-0 cu Industria Galda (d), 2-1 cu Unirea Jucu (a), 1-1 cu Arieşul Turda (d), 3-2 cu CS Iernut (a), 0-1 cu FCM Baia Mare (d), 2-1 cu CS Oşorhei (a), 2-3 cu Metalurgistul Cugir (d), 1-1 cu Sănătatea Cluj (a), 1-1 cu Avântul Reghin (d). În primele patru etape antrenori au fost Cristian Coroian (principal) şi Sandu Negrean (secund), echipa fiind apoi preluată de Valer Săsărman şi Dorel Zegrean.
Promovează în Liga a II-a echipa clasată pe locul 1. Retrogradează în Liga a IV-a echipele clasate pe locurile 13 şi 14, plus o echipă de pe locul 12 (va fi alcătuit un clasament special în toate seriile, în care se vor lua în calcul numai jocurile susţinute de echipele de pe locurile 12 cu echipele clasate pe locurile 1-11).
În altă ordine de idei, doi dintre jucătorii Gloriei au fost convocaţi la echipa naţională de tineret a României: mijlocaşul Alin Țegle şi atacantul Daniel Brumă. Selecţionerul reprezentativei Under 21, Mihai Teja, va testa în perioada 24-26 noiembrie 2014, la Mogoşoaia, o nouă serie de jucători pentru formarea unui lot competitiv pentru preliminariile Euro Under 21 din 2017. Acţiunea se va încheia cu un joc-şcoală între fotbaliştii convocaţi, pe 26 noiembrie, de la ora 11.30, la Centrul de Fotbal Buftea.
hai gloria .