Copiii din trei localități ale județului vor merge la grădiniță în satele de domiciliu fiindcă s-au adunat peste zece, iar Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a putut aproba înființarea acestor formațiuni de studiu. Este vorba de Dobricel din comuna Spermezeu, Piatra Fântânele din comuna Tiha Bârgăului şi Bozieş din comuna Chiochiş unde va funcționa o secție maghiară.
Inițial, funcționarea grupelor în grădinițele din aceste localități au fost sub semnul întrebării din cauza numărului mic de copii.
Într-o conferință de presă din 7 august, inspectorul general Camelia Tabără a spus: ”În toate structurile de mediu rural, cifra de școlarizare se aprobă așa cum o cer autoritățile locale. Acolo unde este sub 10 copii nu poate exista grupă, nu poate fi asigurată salarizarea persoanei respective. Piatra Fântânele, de exemplu, la nivelul lunii februarie când am făcut proiectul (planul de școlarizare – n.r.) erau 6 copii și nu se putea alcătui o grupă. Am primit informații de la domnul primar și de la școală că ar fi 11 copii, i-am invitat să ne facă această cerere (de înființare a unei grupe – n.r.) în septembrie. Copilașii sunt mici, merg, vin, mai ales că mulți sunt cei de la mănăstire. Trebuie să avem certitudinea că există acești copii care să frecventeze grădinița. Atunci se scoate postul la concurs și avem suficiente doamne cu note mari și cine să îl ocupe. Nu invers. Nu putem scoate postul, să angajăm o persoană și să-i spunem în 10 septembrie că doi copilași nu mai vin, suntem cu formațiune sub efectiv și cu salarizare ilegală”.
Potrivit acesteia, și de la Spermezeu s-a primit o cerere similară.
”În 4 septembrie vom avea întâlnire cu directorii, e foarte scurt intervalul în care pregătim anul școlar și până când începe școala vom regla toate aceste situații speciale. Avem cerere și de la Colibița care are 5 sau 6 copii. Nu se poate susține nici aici grupa. Ei au rămas cu ciclul gimnazial și primar, dar prin excepție pentru că nu e gata drumul. În conformitate cu Legea 1, ciclul primar nu e obligatoriu și existența clasei pregătitoare presupune recuperarea tuturor achizițiilor pentru un copil care nu a fost la grădiniță”, a mai spus Camelia Tabără.
În ce privește situația grădinițelor din Bistrița, Camelia Tabără a spus: ”Noi am ofertat 700 de locuri în grădinițe tocmai pentru că este cerere mare pentru Bistrița. Am reorganizat în sensul echilibrării financiare a celor nouă grădinițe cu personalitate juridică. Sperăm ca toți copiii să își găsească locul în grădiniță. Acolo nu există sectorizare, nu există criterii de niciun fel. Primul venit e primul servit. Se ia în ordinea vârstei. Nu poate intra în grădiniță la 1 septembrie decât copilașul care a împlinit trei ani. Cel sub trei ani se numește ”vârstă antepreșcolară” nu are coeficient deocamdată de finanțare și el trebuie să rămână în creșă”.
Adaugă comentariu