Social

Guvernul vrea ca magistrații să nu se mai poată pensiona la 48 de ani

Rombat

Vârsta de pensionare va crește la 65 de ani pentru magistrați, urmând să crească și vechimea de la care pot ieși la pensie de la 25 la 35 de ani, a anunțat astăzi premierul Ilie Bolojan, care a făcut publică propunerea de reformă a pensiilor speciale pentru magistraţi.

Pensia magistraților va fi maxim 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cât este acum, a spus premierul.

”Suntem în situația în care o pensie medie în sistemul de justiție este de aproximativ 25.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro net. O pensie medie în România este undeva între 500-600 de euro. E o diferență foarte mare și nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere”, a spus premierul României.

El a precizat că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul de magistratură din România să iasă la pensie mai repede, dacă doreşte, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani.

Vârsta standard de pensionare va crește de la nivelul actual (unde mulți magistrați ies la pensie după ~25 de ani vechime) la 65 de ani. Stagiul minim de cotizare necesar pentru pensionare se majorează de la 25 de ani la 35 de ani. Pentru cei care doresc pensionarea înainte de 65 de ani, dar au cel puțin 35 de ani vechime, există posibilitatea ieșirii anticipate – de la 58 de ani –, cu penalizare de 2% pe an din cuantumul pensiei.

Actualmente, două treimi dintre magistrații de la noi se pensionează între 47 și 49 de ani, ceea ce ridică semne de sustenabilitate privind sistemul de justiție și stabilitatea fondurilor publice.

Reforma este realizată în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR): amânarea reformei riscă pierderi de circa 230 milioane de euro din fonduri europene, iar aprobarea e necesară până în noiembrie 2025.

Astfel, se urmărește creșterea echității sociale în sistemul de pensii și alinierea la standardele UE.

5 comentarii

  • Felicitări domnului Bolijan, primul prim ministru și de altfel singurul care a luat “taurul de coarne”! Sper să reziste în lupta cu nenumăratele tentacule ale politicii de risipire și minciună și să urnească, măcar puțin, căruța împotmolită a economiei românești.

    40
    6
  • Cica reformatorul sef ar mai fi spus/propus ca pensia sa reprezinte 70%din ultimul salariu. E la mintea copiilor ca acesta se poate “optimiza”/umfla (pentru cei care inteleg doar ultimul termen , dar nu se poate pentru muritorii normali) asa incat pensia sa fie/sa rezulte cea corespunzatoare(de mii de euro)… Sa poata trai si dansii ca oamenii , ca multe secrete mai stiu si trebuie sa le pastreze si sa le duca duca acolo unde mergem toti. De ce sa nu fie o medie a salariilor lunare de care a beneficiat “specialul” in toata perioada de activitate? Ei , ei , imi raspund singur: “Pentru ca dansii “e speciali!” Si nu-i asa , e conform legii! Fiecare , cu legea lui…

    30
    7
    • În acest articol nu scrie, dar primul ministru a spus că pensia va fi un procent de 55% din venitul brut în ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net. Deci judecătorii trebuie să umfle salariile nete pe o perioadă de 5 ani, nu doar în ultima lună.

      15
      2
  • La 48 de ani în floarea vârstei s-a te pensionezi ie o aberație . Pe viitor nu va mai fii nici la poliție si nici la armată sau crezut ca merge șmecheria și in floarea vârstei se mai angajează pe undeva . La o pensie de 7000 ron dorm în hainele statului !

    21
    4
  • Ciuma rosie ar fi pensionat la 30 de ani pe toti magistratii ca sa nu i bage la inchisoare pe psdisti pt faradelegile facute!!Vedeti unde a ajuns tara sub obladuirea securistilor!!Datorii peste datorii ,ca s o duca bine chelnerii cu nevestele si neamurile lor!

    23
    3
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.