Sport

Halagian a revenit la Gloria

Florin Halagian, în vârstă de 72 de ani, a fost numit director tehnic al echipei Gloria Bistrița, iar antrenorul Nicolae Manea, care nu a acceptat să lucreze alături de Halagian, va rămâne la dispoziția clubului.

„În urma ședintei Consiliului Director, unde s-a hotărât întărirea sectorului tehnic, Florin Halagian a fost numit director tehnic și va sta pe bancă începând cu meciul cu FC Brașov. Lui Nicolae Manea i s-a propus să continue ca antrenor principal, însă nu a acceptat această formulă. În consecință, el va rămâne la dispoziția clubului până la expirarea contractului, în vară. După jocul cu FC Brașov și revenirea la Bistrița, vom avea o nouă ședință, în care Florin Halagian va veni cu un plan de bătaie pentru mai departe”, a declarat președintele clubului Gloria, Jean Pădureanu, pentru site-ul oficial al grupării bistrițene.

Florin Halagian revine pe banca tehnică a echipei Gloria, după ce în turul sezonului 2009/2010, mai exact între etapele 7-17, a fost director tehnic-manager general. Palmaresul său în acea perioadă: două victorii, șase egaluri și trei înfrângeri în Liga I (12 puncte, golaveraj 10-13), precum și o victorie, un egal (success la penaltiuri) și o înfrângere în Cupa României-Timișoreana.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.