Social

Hard Enduro Heniu la Prundu Bârgăului

În 27-29 mai, sub egida FR Motociclism, are loc a 8-a ediție a concursului off-road Hard Enduro Heniu, cu srat și sosire la Prundu Bârgăului.

Vineri 27 mai are loc prologul (15-20 km), cu start la ora 16.00. Sâmbătă 28 mai are loc competiția pe 60-80 km, în funcție de clasă, cu start la ora 09.30. Duminică 29 mai startul întrecerii pe 40 km se dă la ora 10.00, iar la ora 14.00 este programată festivitatea de premiere.

Concursul care se desfășoară la clasele Experți, Fete, Hobby, Pro și Veterani și la care vor lua parte circa 200 de motocicliști, este organizat de Asociația Off Road Enduro Heniu în colaborare cu CS Master Bike Cluj, Primăria Prundu Bârgăului, Primăria Leșu, Primăria Tiha Bârgăului, Ocolul Silvic Prundu Bârgăului, Ocolul Silvic Tiha Bârgăului și Ocolul Silvic Leșu.

”Stimați cetățeni! Dat fiind faptul că în perioada 27-29 mai în comuna noastă are loc o nouă etapă din cadrul campionatului regional de enduro, avem posibilitatea de a ne etala ospitalitatea, dar și de a lega noi prietenii prin găzduirea sportivilor care doresc să se cazeze într-un mediu familial. Prin urmare, cetățenii care sunt interesați, pot să primească informații suplimentare la numărul de telefon 0741.100.752”, este mesajul primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.