(FOTO-VIDEO) De Izvorul Tămăduirii, praznic în prima vineri după Paști închinat Maicii Domnului (7 mai anul acesta), Mănăstirea Salva își serbează hramul. Biserica nouă a așezământului monahal, sfințită acum opt ani, poartă acest hram.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți.
După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat ”La rugăciunile Maicii Domnului, Hristos Mântuitorul își revarsă harul Său”.
Mănăstirea Salva a fost ctitorită în 1994 cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, la dorinţa credincioşilor din comuna Salva şi a preotului paroh. La început a fost ridicată o biserică mică, pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul ”Sfântului Ioan Botezătorul”. Finalizată în scurt timp cu ajutorul financiar al credincioşilor din comună, biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că în 10 mai 1994 IPS Bartolomeu a sfinţit piatra de temelie pentru biserica mare cu hramul ”Izvorul Tămăduirii”, sfinţită în 2013 în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu.
Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Mănăstirea are aşadar trei hramuri: ”Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşti, ”Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, celebrat de Sânziene, pe 24 iunie, precum şi ”Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”, în 12 noiembrie. Acest din urmă hram a fost atribuit întrucât aşezământul este situat în apropierea locului unde aceştia au fost martirizaţi.
La Mănăstirea Salva vieţuiesc 20 de maici, conduse de maica stareță, stavrofora Emanuela Moisa, avându-l ca duhovnic pe protosinghelul Mihai Nagy. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti și pictarea icoanelor, având atelier de pictură, precum și cabinet stomatologic.
Ortodoxia sărbătoreşte vineri Izvorul Tămăduirii sau de viaţă dătător, praznic închinat Maicii Domnului, la care preoţii împart Aghiasma Mică. Conform legendei, Maica Domnului i-a arătat împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. Este un praznic al Maicii Domnului şi o zi de sărbătoare care datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. În biserici şi mănăstiri, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte în această zi sfinţirea apei, dar şi la fântâni şi izvoare, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. Credincioşii care participă la Sfânta Liturghie iau aghiasmă, numită Aghiasma Mică, pe care o folosesc la stropirea caselor, grădinilor şi ogoarelor.
O manastire unde se schimba periodic preoții,se cearta în biserica,se comporta urat cu oamenii…O stareta rea și maici la fel…
Sarbatoarea asta n-are nici o valoare… este la fel ca si sarbatoarea de pe la tara… foca se numea… sa nu maturi… sa nu speli… toti stateau pe sant si barfeau
Cei ce scrieti numai pt a invrajbi credinciosii,ganditi-va ca veti raspunde in fata judecatii lui Dumnezeu.De ce preferati ura in locul dragostei si pacii?
Nimeni nu invrajbeste pe nimeni, sunt doar pareri…. cel care invrajbeste este Teodosie de la Constanta si nimeni din biserica nu zice nimic, tac toti malc.
Mai Zoro, ii fi o mare valoare si nu stim noi.
Peste tot iti dai cu parerea si arunci cu venin, mai bine fa ceva util si nu mai improsca cu noroi pe toata lumea.
Da, nimeni nu te piate opri dar mai apeleaza din cand in cand si la bunul simt si cei 7 ani de acasa.
Daca nu ti e simpatica o anumita persoana ignora acea persoana dar nu mai jigni mereu, ba nu ti convine ce zice Balan, ba ca nu a luat concursul nu stiu ce doamna la Casa de sanatate, ba nu ti place primarul etc.
Mai odihneste ti creierul si da afara rautatile din tine.
Te scutesc de a raspunde si a ma jigni si pe mine.
Sa ai o seara frumoasa.