Actualitate

Iluminat cu telegestiune pe tronsonul modernizat al străzii Tărpiului

Pe tronsonul modernizat al străzii Tărpiului din Bistrița a fost pus în funcțiune noul sistem de iluminat public cu telegestiune, care va fi calibrat sută la sută în perioada următoare.

”Iluminat public cu telegestiune pe tronsonul modernizat al străzii Tărpiului. Urmează eliminarea cablurilor aeriene și operaționalizarea conexiunilor subterane de televiziune, telefonie și internet. O zonă care pânå nu de mult era neasfaltată și greu accesibilă a fost restituită orașului”, spune primarul Ioan Turc.

În ceea ce privește modernizarea tronsonului 2 al străzii Tărpiului, care merge până la Drumul Cetății, Ioan Turc a menționat că lucrările nu pot demara pentru că Aquabis încă nu a rezolvat problema conductelor de apă și canalizare: ”Fac încă un apel către Aquabis și Consiliul Județean să urgenteze rezolvarea problemei sistemului de apă și canalizare de pe strada Tărpiului, în așa fel încât anul viitor să putem continua investițiile. Avem multe străzi pe care am putea să intervenim anul viitor, chiar din primăvară, dar nu putem tocmai din cauza faptul că lucrările din Masterplanul de apă și canalizare încă nu au început, deși ar fi trebuit făcute cu mulți ani în urmă. Așteptăm să vedem acțiune pentru ca proiectele să prindă viață pe cât mai multe străzi”.

Municipalitatea a demarat în toamna anului 2021 proiectul de modernizare a străzii Tărpiului, investiție de aproape 14 milioane lei prin Programul ”Anghel Saligny” și din bugetul local ce include lărgirea, consolidarea și asfaltarea drumului, amenajarea de trotuare, piste de biciclete și locuri de parcare, acolo unde este posibil. Investiția mai cuprinde realizarea canalizării pluviale și a sistemului de iluminat public. Tronsonul de drum care va fi reabilitat are o lungime de 2,73 km, rețeaua pluvială va fi pe 3,31 km, iar sistemul de iluminat public de pe strada Tărpiului, cu cabluri îngropate și stâlpi zincați, se va întinde pe 3,13 km. Primul tronson abordat a fost cel dinspre pădure spre intersecția cu Valea Căstăilor, fost drum de pământ. Rămâne de realizat tronsonul 2, care merge până la Drumul Cetății și presupune inclusiv amenajarea drumului pe trei benzi pe anumite segmente.

16 comentarii

  • Într-adevăr o lucrare binevenita care ne-a rezolvat și noua o plângere de 11 ani. Acum mai mare dragul sa vii acasă la noi. Mulțumim domn primar!

    29
    8
    • Frumos, multumim si la cat mai multe strazi! Dar asa cum era mentionat in video, vedem o forta nevazuta (de culoare rosie) care pune bete in roate. Mai jos pe site veti gasi articolul unde se lauda ca au realizat legatura intre Bistrita si Tarpiu, dar la nivel de judet, sunt pe nicaieri. Eu in locul lor, as lasa orgoliile deoparte si nu as mai pune piedici administratiei locale, ca nu de asta primesti denumirea de baro(sa)n.

      3
      11
  • Felicitări! Se fac lucruri utile!Iluminat de calitate cu consum redus de energie electrică.
    Dar eu vreau să remarc că poza este foarte sugestivă privind batjocura la care sunt supuși pietonii, tocmai cei cărora ar trebui să li se acorde prioritate privind mobilitatea urbană. Proiectul este „moșit” de vechea administrație care nu a acordat nici o importanță traseelor pistelor de biciclete. Direcția Tehnică care, din păcate, a rămas cam în aceeași formulă ca pe vremea lui Crețu trebuia să gândească încă din faza elaborării temei de proiectare a traseele pistelor de biciclete astfel încât să nu dezavantajeze pietonii, să nu creeze potențiale conflicte între pietoni și bicicliști. Nici proiectantul nu a fost mai breaz, trebuia să atragă atenția asupra acestor probleme.
    Din poza de mai sus se poate trage concluzia că trotuarul a rămas prea îngust, nu se poate merge decât în șir indian. Unul trebuie să meargă pe pista de biciclete. Când numărul bicicliștilor va crește, ceea ce se va întâmpla poate mai repede decât ne gândim, va fi foarte dificil pentru pietoni în primul rând pentru că vor fi expuși la accidente.
    Sunt multe locuri în oraș unde pista pentru biciclete este chiar la intrarea/ieșirea din magazine sau clădiri rezidențiale.

    13
    43
    • Locul Pistelor de Biciclete este peste linie unde sunt foarte bune şi utile şi nu pe străduțele înguste şi nasoale din Centru şi Sudul oraşului unde încurcă şi enervează pe toată lumea deopotrivă pe pietoni, biciclişti şi şoferi.

      52
      4
    • Felicitări Primarului Ioan Turc şi constructorului Pistele de Bicilete de pe strada Tărpiului sunt foarte faine!
      Ca-să fie însă şi utile acestea trebuie să fie continuate lafel până pe stradă în jos până la pista faină de pe strada Drumul Cetății şi mai departe până la pista de Biciclete de pe strada Dimitrie Cantemir în caz contrar ați făcut pistele acestea fix degeaba că nimeni nu va merge cu bicicleta doar bucățica aceea de stradă fără să poată să ajungă pe bicicletă măcar până la Autogară.

      40
      4
    • Chereji tu locuieşti cumva pe strada Tărpiului de îți dai cu părerea ?!
      Nouă celor care locuim pe strada Tărpiului îi mulțumim Primarului Turc pentru lucrurile excelente făcute pe strada Tărpiului într-un timp relativ scurt şi avem sperața că va continua în aceeaşi notă pe restul străzii să fim şi noi civilizați. Poate că la tine pe stradă este altfel atunci vorbeşte doar de strada ta nu-ți da cu părerea despre lucrurile bune făcute pe strada noastră.

      29
      11
    • Bine ca avem iluminat nu stiu de care, dar ce a a fost azi cu lipsa totala a iluminatului stradal si a electricitatii in zona Sincai, Odobescu, si am inteles ca si in alte zone din oras… Oricum, mi-a placut ca sediile primariei aveau curent, ele sunt pe alta planeta…

      7
      4
  • Felicitari IOAN TURC pentru viziune si lucrarile moderne facute in orasul nostru.Carcotasii fara nume crapa de ciuda inloc sa se bucure.Baietii nu pot mai mult de la creier decat sa dea minusuri.

    6
    32
  • TINULE, de cand esti tu deodata cu domnul Florin Chereji? Crezi ca ai depasit in toate pregatirea si calitatile dansului?

    6
    28
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.