Actualitate Recomandări

Imagini cu Tibi Ușeriu la Tor des Geants. ”Așa arată anduranța”

”Tibi este un gigant. Chiar dacă în pozele de mai jos (și cel mai probabil în realitatea din spatele lor) se vede cum durerea, extenuarea și foamea folosesc și arme, ne gândim că sigur așa arată anduranța. Pentru că deși este una singură între atâtea motive de a renunța de tot și pentru totdeauna, anduranța îl ajută pe Tibi Ușeriu să mai găsească resursele de a continua, iar asta îl face ambasadorul potrivit pentru drumul care unește. Tibi aleargă la Tor des Geants, într-o cursă care nu mai are nevoie de descriere. Pentru a patra oară, el e acolo și aleargă, pentru că “până la capăt” înseamnă mai multe lucruri decât ar părea”, a postat în social media Asociația Tășuleasa Social:

”Cui îi e drag Tibi, îi este greu să urmărească evoluția lui într-o astfel de competiție. Aproape că doare. Și totuși, ar trebui să ne simțim oarecum ușurați că el nu e singur acum. Prietenul nostru Cătălin Sava, un medic dentist din Bistrița, voluntar Tășuleasa Social cu experiență, este cu el și se asigură că Tibi mănâncă (pizza care sigur îi place mult) și că este cât se poate de bine. Echipa de filmare din Canada, EYESTEELFILM, prietenii și partenerii lui Tibi și ai noștri de “viața bate filmul” sunt acolo și îl urmăresc atent. Și cu siguranță sunt martorii unui capitol important din povestea nescrisă, așa că ceea ce vor documenta va fi cel puțin epic pe ecrane. Tibi nu va merge niciodată singur în niciuna din cursele lui. Suntem foarte aproape, chiar și de departe. Până la capăt, Tibi! Te așteptăm la linia de sosire”.


Ultramaratonistul Tibi Ușeriu, triplu câștigător al competiției extreme 6633 Arctic Ultra, a pornit într-o nouă și totodată veche provocare – Tor des Geants (Turul Giganților), una dintre cele mai solicitante curse din Europa care se desfăşoară în Munţii Alpi pe o distanţă de 330 de kilometri, între 12 și 18 septembrie. Timpul limită pentru a ajunge la finish este de 150 de ore. Punctul de plecare și de sosire este la Courmayeur – Valle d’Aosta (Italia). La edițiile precedente în care a participat, trei la număr, Tibi Ușeriu a abandonat.

Aici puteți urmări parcursul lui Tibi Ușeriu (live tracking).

https://www.facebook.com/tasuleasasocial/posts/10159160130684765

2 comentarii

  • Ma bucur enorm, Cata , ca esti langa Tibi! Va doresc amandurora sa reveniti sanatosi si cand ne vom intalni , va voi imbratisa cu admiratie ! Succes! Cu drag si respect, Marius

  • Hai Tibi!!
    Până la capăt!
    Deși la omul asta nu ști ce înseamnă până a la capăt, este nelimitat.. O forță superioară..
    Bravoo Cătălin!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Eva Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS