”În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne!”
La Biserica Protopopiatului Ortodox din Bistriţa s-au adunat duminică aproximativ o mie de oameni. În predica ţinută după Liturghie, protopopul Bistriţei Alexandru Vidican le-a mulţumit credincioşilor că au venit într-un număr atât de mare la biserică, dar şi că i-au primit pe preoţi cu crucea.
Cei patru preoţi care slujesc la această biserică, în frunte cu protopopul Alexandru Vidican şi părintele Nicolae Feier, au sfinţit Aghiazma Mare aflată în două butoaie mari în curtea Protopiatului, urcaţi pe soclul unui monument care poartă numele de Pantheonul Bistriţei.
După citirea rugăciunilor de sfinţire a apei, în ciuda rugăminţilor preoţilor, oamenii s-au îmbulzit să ia apă sfinţită. Câţiva jandarmi aflaţi în jurul celor două butoaie au făcut faţă cu greu asaltului credincioşilor.
Pe văile Someşului Mare, Sălăuţei, Ilişuei, dar şi de pe Valea Bârgăului, preoţii au făcut slujbe pe malurile râurilor. În unele localităţi, tinerii s-au aruncat în apă ca să le recupereze, iar cei care au reuşit consideră că vor avea noroc pe tot parcursul anului.
O cruce de gheaţă a fost sfinţită, duminică, la Mănăstirea Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa. Părintele duhovnic Gavril Horţ de la Mănăstirea Piatra Fântânele a declarat că, gheaţa provine din lacurile de păstrăvi din împrejurimi.
„Avem tot felul de lacuri de peşte în zonă şi apa e îngheţată. Credincioşii s-au obişnuit să sculptăm o cruce de gheaţă, aşa că nu renunţăm la tradiţie. În zonă e destul de frig, aşa că va rezista”, a declarat părintele duhovnic.
La Mănăstirea Piatra Fântânele mai este şi o altă cruce, din fier, ridicată în 2010 pe cheltuiala Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi care instituţia a investit peste trei sute de mii de euro. Crucea este înălţată în apropierea mănăstirii, are o înălţime de 31 de metri, dintre care 25 metri structura metalică şi şase metri platforma de beton. Ea este vizibilă şi pe timpul nopţii, datorită sistemului de iluminat cu leduri.
Agheasma Mare se ia dimineaţa, pe nemâncate, înaintea anafurei, iar atunci când credinciosul se împărtăşeşte, după aceasta. Timpul când se consumă este din Ajunul Bobotezei, până la Odovania Praznicului Bobotezei, în 14 ianuarie. În cursul anului, credincioşii pot lua Agheasmă mare cu dezlegare de la părintele duhovnic.. Potrivit tradiţiei, Agheasma Mare este păstrată la loc de cinste în fiecare locuinţă. Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfinţită”. Ca element fundamental al Creaţiei, apa se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică, dar este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului.
Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!
Intr-un cort din folie captusit cu plapumi ,in padurea Codrisor ,sta o familie compusa din 8 suflete ,2 adulti si 6 copii unul dupa spusele tatalui are circa 2 luni.
O mare sarbatoare, o zi frumoasa . ţrebuie o data şi-o data sa ne civilizam.
domnul primar STIE dar nu aplica masurile SOCIALE, in acest caz,pentru ca nu au adresa .In acest caz s-ar cuveni ca familia sa aiba domiciliul pe adresa primariei.
ooooho hooo…. e veche rau treaba cu aia de la padurea codrişor, doar acum aţi auzit ??? la aia acolo le place sa stea dupa cum am auzit eu. daca nu va convine ca stau acolo puteţi sa-i luaţi acasa. nu se supara nimeni.
…… ca de aşa rau ce le este , le vine sa se iubeasca intruna şi sa faca copii fara numar. aaaaaa….. nu se pot abţine ????. am inţeles
Atata vreme cat exista bani pentru cei cu nevoi ,de ce-ar trebui sa-i ia cineva acasa.Am scris pentru ca,l-am vazut pe tatal copiilor alergand disperat cu o reteta necompensata pentru cel mic care era racit si nu avea bani sa ridice reteta facuta la urgente in 31 dec. si era 3 ian deja,daca au nevoie cei mici de medicamente trebuie sa fie sustinuti ca ei nu sunt VINOVATI ca s-au nascut.Rautati am mai auzit ….
Cand e frig nu lasi un caine afara ,si ei sunt oameni……………..
cine cainii ?? cum ?
NU SUNT DIN BISTRITA ….DAR SE STABILESC IN BISTRITA PENTRU CA PROBABIL ESTE MAI USOR DE TRAIT DIN CERSIT !
DE CE NU INTERVINE POLITIA SA-I TRIMITA IN LOC. DE DOMICILIU?