Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte ce funcționează în cadrul Instituției Prefectului, în Piața Petru Rareș, își deschide porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului ”Pașaport pentru vacanță”.
Astfel, miercuri 1 iunie, în intervalul orar 8.00-14.00, fără programare prealabilă, vor putea fi depuse la ghişeu, pe bază de bon de ordine, cererile de eliberare a paşapoartelor pentru cei cu vârsta sub 18 ani. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice ori oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârsta mai mică de 14 ani).
Cei care vor să solicite depunerea cererii de eliberare a pașaportului pentru minori pot consulta pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv dovada plății taxei care trebuie achitată în prealabil.
De ziua lor, cei interesați vor putea discuta cu angajaţii Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte pentru a afla traseul până la realizarea unui document de călătorie. Pe lângă ”Pașaportul pentru vacanță”, cei care vor trece pragul structurii bistrițene vor avea parte și de alte surprize, anunță Prefectura.
Într-adevăr, ce prostie. Niște proști care, într-o zi liberă legală, s-au gândit (voluntar) să vină la serviciu să facă ceva pentru copii. Dar nu mai bine stăteau ei acasă să se bucure de ziua liberă pe care statul le-a oferit-o? Nu vă convine programul de 1 iunie? Nici o problemă. Aveți posibilitatea să vă programați online și veniți toată familia la data programată.