Actualitate Recomandări

În această intersecție din Bistrița au fost inversate semnele de circulație. Cine are prioritate

(FOTO) Regimul priorităților s-a schimbat la intersecția străzilor Slavici cu Eroilor odată cu crearea celei de-a treia benzi de circulație. Șoferii care coboară dinspre Sub Cetate nu mai sunt obligați să cedeze trecerea în favoarea celor care vin dinspre Eroilor, ci invers.

Lucrarile de la intersecția străzilor Ioan Slavici – Colibiței – Eroilor au fost finalizate joi 4 iulie, iar de a doua zi s-a putut circula pe această trecere la nivel cu calea ferată.

După ce în 2018 s-au făcut lucrări în valoare de 1,6 milioane lei pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței, inclusiv modernizarea străzii Colibiței, anul acesta s-a alocat de la bugetul local încă pe atât, pentru finalizarea lor. Lucrările generale au constat în: realizarea/amenajarea carosabilului, parcări, trotuare, pistă pentru cicliști, rețea de iluminat public, modernizarea a două treceri de cale ferată, devierea rețelelor electrice de pe amplasament. Constructor a fost SC Lucrări Drumuri și Poduri SA.

În această intersecție s-au amenajat amenaja trei benzi. ”Cine vine dinspre strada Sub Cetate și vrea să o ia pe Colibiței se va încadra pe banda stângă, cine vrea să meargă spre Arțarilor sau înainte se încadrează pe dreapta. Desființăm trotuarul dinspre Arțarilor, îl mutăm mai încolo de fapt și acolo mai creăm o bandă. Am fi vrut să facem patru benzi, dar nu este destul loc. Este posibil să reconfigurăm și prioritățile fiindcă tot traficul vine dinspre strada Sub Cetate mai ales la orele de vârf și vrem ca măcar să fie separate benzile. Toată problema este după ce treci calea ferată fiindcă în stânga e Colibiței, în dreapta Arțarilor și de-asta facem aceste lucrări ca să nu mai stea lumea după cei care vor să o ia în stânga sau în dreapta”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

7 comentarii

  • Am trecut prin respectiva intersectie ,in ceea ce priveste partea de traversare a liniilor se putea lua exemplu trecerea de pe Dumitrei Vechi, unde s-a lucrat bie, un exemplu ca se poate.
    Aici dupa cum se vede din poze dalele sunt cele vechi si mai sunt puse si stramb iar unde nu au mai ajuns s-a turant bitum.
    Lucrare cu durata de viata scurta.
    In ceea ce priveste prioritatea, cei care vin de la Apolo si fac stanga, pana acum aveau prioritate, acum vor trebui sa stationeze pe cale ferata, sau in dreptul strazii Colibitei, blocand astfel accesul pe proaspat inaugurata strada.Pe de alta parte daca vrei sa iesi de pe Colibitei (sau sa intri pe ea ), trebuie sa acorzi prioritate si stai pana va binevoi sa te lase un alt participant la trafic.
    Drept urmare nu s-a rezolvat accesul din si spre strada Colibitei .

    • Intr-un oras cu consilieri si primar/ viceprimar normali la cap, modificarile la regimul circulatiei se fac dupa ce exista studii de trafic, studii efectuate de firme specializate (nu de firme cu 1 angajat cum era firma care a facut studiul de trafic pentru prostia de pasarela peste bulevard), si nu dupa cum are „feeling-ul” pe care il are la un moment dat primarul/viceprimarul cum ar trebui sa se desfasoare circulatia intr-o anumita zona.
      Orice viraj la stanga intotdeauna v-a duce la blocaje in zona respectiva (exceptie fac sensurile giratorii) . Cu cat mai putine viraje spre stanga cu atat mai putine blocaje. Dar no, trebuie sa si gandesti sau sa te informezi. 🙂

  • Aiurea.ca sa iesi din piata ss te intorci catre Subcetate te obliga indicatorul sa virezi la dreapra sa faci sensul??sau gresesc??plus ca este cale ferata.cum naiba au gindit asa ceva.ne ia trenul de birgau si ne duce in gara.doamne fereste si benzile alea desenate pe carosabil.nu stie nimeni in ce directie sa o apuce.plus nu a fost emis un communicat oficial al Primariei si a Politiei despre modificarea prioritatilor.circ.si falele is ouse aiurea ..of of…cune nu circula in aceea zona o sa souna ca fur curent..far va invit sa intelegeti harababura..

  • Recomand celor care au criticat pozitia luata de BISTRITA CIVICA privind asfaltarile din bordura in bordura fara canale colectoare si fara panta corespunzatoare sa vizioneze un material cu poze pe ZIAR de B-Ta. Cand lucrezi si de mantuiala si asfaltezi in fuga pana si gurile de canal existente cum este cazul strazii Solomon Halita normal ca se aduna apa si balti la bordura. Cand dalezi pe trotuare locasurile pt. arborii de aliniament normal ca strada arata ca o gura stirba. Cine si cand isi face timp sa urmareasca calitatea lucrarilor si sa rezilieze contractul cu sefii a caror firme fusaresc lucrarile pe bani publici ?Si trecerile de pietoni se schimba tot din pix, facand loc prioritar la masini iar cetatenii sunt impinsi in permanenta pe locul doi. Asa s-a intamplat si pe B-dul Rep in drept cu pasjul Spiru Haret. Au revenit desteptii din primarie si au refacut trecerea istorica in dreptul Colegiului dupa ce au pus in primejdie siguranta elevilor care treceau la scoala fix pe spatiul verde printre tei. Desigur toate aceste lucrari de mantuiala nu sunt taxate. Edil si consilieri si administratie habarnista si caraghioasa. RUSINE !

  • Problema fluidizării circulatiei auto in zona căii ferate din Bistrita nu se poate rezolva doar punctual, prin amenajarea si reamenajarea unor treceri la nivel. De aceea, pe portiunea cuprinsă intre strada Gării si intersectia cu DN17C este necesară o viziune de ansamblu care să integreze toate punctele de trecere peste calea ferată. In primul rând străzile Artarilor si Eroilor situate de o parte si de alta a căii ferate, ar putea fi amenajate ca străzi cu sens unic, fără costuri suplimentare. In felul acesta, cei care circulă pe străzile perpendiculare pe calea ferată (Ioan Slavici, Cuza-Vodă si chiar Romană) nu vor mai traversa peste linii decât dacă merg înainte sau virează la stânga.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.