Actualitate

În ce situații puteți pleca din localitate din 15 mai

Conform măsurilor de prevenire și control propuse să fie aplicate din 15 mai, când vom intra în stare de alertă, deplasarea persoanelor între localităţi se va face doar în anumite condiţii.

Astfel, ieșirile în afara localității se pot face în următoarele situații:

  • în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • în scop umanitar sau de voluntariat;
  • realizarea de activităţi agricole;
  • pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  • îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
  • eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
  • participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, deces al unui membru de familie.  

Sunt prevăzute și situații speciale în care vă veți putea deplasa în altă localitate:

  • asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  • activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;
  • participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;
  • pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

4 comentarii

  • La pescuit si vanatoare 3 persoane??? In masina sau in padure sau lac? Stau si gandesc, sau numai stau. Cei ce fac legi?

  • Bine, bine, dar cu sau fără declarație? Important e să nu ne îmbolnăvim… Ia licheaua sănătoasă de Cataramă, cum se vaită că are simptome… Au mierlit-o și mai tineri, lăudându-se cu sănătatea lor. Mai ales fumătorii și paharnicii profesioniști au imunitatea scăzută față de ciobanul de la stănă. Flit!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.