Actualitate

In memoriam Mihai Cazacu

"Totul ar fi trebuit să fie sfere, dar n-a fost, n-a fost aşa". Astăzi, Mihai Cazacu ar fi trebuit să împlinească 55 de ani, dar ceasornicul care i-a măsurat lui destrămarea s-a oprit demult. Cu toate acestea, nu îl vom uita niciodată pe politicianul, profesorul şi omul Mihai Cazacu.

Nu îl vom uita niciodată pe unul dintre cei mai combativi consilieri locali, pe profesorul de filosofie care avea o replică pentru oricine, pe omul îndrăgostit de lectură, sensibil la lucruri mari şi mici în egală măsură. Îi vom cinsti memoria aşa cum se cuvine fiindcă este, cu adevărat, un Cetăţean de onoare al Bistriţei.

Au trecut parcă prea mulţi ani de când Mihai Cazacu a părăsit această lume pentru alta mai bună. A plecat având în jurul lui elevii care l-au iubit şi stimat atât de mult. A lăsat în urma lui o şcoală căreia i-a ridicat prestigiul cu fiecare generaţie de absolvenţi în care a semănat setea de cunoaştere şi dragostea de înţelepciune.

Astăzi, când nici nu mai vreau să ştiu câţi ani au trecut, îmi amintesc de politicianul cu care eram mereu în conflict care, ascultându-mă cum vorbesc despre „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, a venit a doua zi şi mi-a dat o ediţie  în franceză cu desenele autorului. Mi-a spus: „Sunt prea multe lucruri importante despre care putem vorbi”. Atunci mi-am dat seama că omul Mihai Cazacu nu e decât un Mic Prinţ în căutare de prieteni.

 Cristiana Sabău

Foto: arhivă, 2004

8 comentarii

  • N-ar fi tăcut niciodată, niciodată. Mereu avea o opinie, şi aproape mereu una rafinată. Povesteam despre insule şi greci şi temple de marmură şi cinici…frumoase vremuri. Dumnezeu să-l odihnească. A fost un om bun. Este.

  • „Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună. Şi vei deschide uneori fereastra, aşa, numai de drag… Iar prietenii tăi se vor mira văzându-te că râzi de câte ori te uiţi la cer. …(…) Te va îndurera, îţi va părea că am murit, dar nu va fi adevărat. E prea departe. Nu pot să car cu mine trupul acesta. E prea greu” („Micul Prinţ”).
    Fie-i ţărâna uşoară!

  • „Toti suntem mediocri in afara de genii si nebuni” obisnuia sa spuna des… Mi-e tare dor de el, as fi vrut sa ajung sa-l cunosc mai bine. Dumnezeu sa-l odihneasca.

  • @ Cristiana, Sarr de la MarSa, e.m.,

    Va multumim ca nu l-ati uitat…. pe omul care a fost, idiferent de sfera profesionala in care l-ati cunoscut.

    @ Cristiana,

    Iti multumim ca iti faci timp, intre atatea litere, s-asterni cateva si pentru el.

  • Dumnezeu sa-l odihnesca! Imi pare rau ca nu mai e cu noi, dar cred ca Micul print si-a gasit locul lui printre stele.. Cei care l-au cunoscut nu au cum sa il uite.

  • Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe cel care a fost un OM de exceptie, fostul meu coleg de sala profesorala, MIHAI CAZACU !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.