Din totalul de 537 de cereri depuse pentru recorectarea lucrărilor la examenul de Bacalaureat, au fost admise 183. Dintre acestea, 111 note au fost mărite şi 72 micșorate.
În urma contestațiilor, în Bistrițăa-Năsăud au obținut media 10 o elevă de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (Științe ale Naturii), Diana Beatrice Bortăș (foto stânga) și un elev de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița (Științe Sociale), Vasile Teodor Neagoș (foto dreapta). Ambii aveau 9,93 înainte de contestații.
Diana Beatrice Bortăș luase 9,80 la Matematică înainte de contestații. Ea a mai susținut probe scrise la Română și Anatomie.
Vasile Teodor Neagoș obținuse 9,80 la Geografie, care a devenit 10 după contestații. Celelalte două probe scrise au fost Română și Istorie.
Înainte de constestații obținuse media 10 Ioana Popescu de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, astfel că acum sunt trei elevi cu 10 la Bacalaureat, unul mai mult ca anul trecut.
Clasamentul primelor 10 licee din județul nostru în funcție de procentul de promovare este următorul: Liceul Creștin Logos Bistrița – 100%, Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud – 96,23%, Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița – 95,48%, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – 92,46%, Liceul de Arte ”Corneliu Baba” Bistrița – 87,27%, Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” Sîngeorz-Băi – 84,03%, Liceul ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – 83,72%, Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița – 83,33%, Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean – 80,47%, Liceul Teoretic Sanitar Bistrița – 78,89%.
La Liceul Tehnologic Lechința, unde procentul de promovare era 0, un elev a reușit să ia după contestații medie de absolvire.
Procentul de promovare la nivel judeţean este de 69,93%, față de 69,39% înainte de contestații, mai mare decât media națională de 68,1% dar mai mică decât în 2015 (71,6%).
În Bistrița-Năsăud, au fost înscriși la sesiunea iunie-iulie 2.162 de candidați, din care 1.854 din promoția curentă, opt fiind eliminați pentru tentativă de fraudă. S-au înregistrat în total 270 de absențe la probele scrise.
Anul trecut, doi elevi din Bistrița-Năsăud au luat 10 la Bac: Ioan Scurtu de la Colegiul Tehnic ”Infoel” Bistrița și Horea Toniuc de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, ultimul după contestații.
Adaugă comentariu