Proiectul Linia Verde Bistrița, care trebuia să fie gata până la sfârșitul anului trecut însă a fost prelungit până în 30 aprilie 2025, va avea un nou termen de finalizare: data de 30 iunie a.c.
În consecință, linia de transport deservită de autobuze electrice ar urma să devină operațională începând cu 1 iulie.
Hotărârea prelungirii perioadei de implementare a proiectului a fost adoptată în ședința extraordinară a Consiliului Local Bistrița din 17 aprilie.
Municipalitatea a precizat:
”În continuarea implementării proiectului, Municipiul Bistrița a solicitat Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest prelungirea duratei contractului de finanțare, prin încheierea unui act adițional, având în vedere că recepția lucrărilor – etapă esențială pentru închiderea oficială a proiectului – nu a fost încă finalizată.
Principalele motive obiective sunt:
- în urma vizitelor de teren ale comisiei de recepție, au fost identificate lucrări care necesită remediere, acestea fiind în prezent în curs de execuție
- se impune verificarea funcționării optime a Sistemului de Management al Traficului, componentă esențială a proiectului, conform cerințelor tehnice asumate prin contract
În acest context, ADR Nord-Vest a solicitat transmiterea unei noi Hotărâri a Consiliului Local, care să aprobe noul termen de finalizare a proiectului, în vederea încheierii actului adițional la contractul de finanțare”.
Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea/DN 17 – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara/DN 17) operat cu vehicule electrice, proiectul Linia Verde cu autobuze electrice (19,1 milioane euro), implementat cu bani europeni, a prevăzut modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și a două stații terminale.
Era clar că vor căuta motive să nu deschidă în perioada alegerilor. Dar puteau să n-o facă, cu patru candidați pe primele locuri, sistemul nu mai e speriat de enervarea electoratului.
Constructorul, dirigintele si toti supervizorii de primarie trebuie sa primeasca felicitari….daca mai pot amana si groapa din decebal o sa avem un TRIOINVEST de ras….partia, linia si groapa!
S-au platit o gramada de bani pe studii peste studii de fezabilitate. De ce nu sunt trasi la raspundere cei care le-au facut acum cand vedem ca proiectul este o catastrofa, deci complet nefezabil orasului?
Rugăm conducerea și pe roșu împărat, nu m-ai fumați verde
Never ever! Șantier mereu, comfort ioc.