Azi-noapte, în jurul orei 01.00, a avut loc un incendiu minor în subsolul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud (Palatul Administrativ din Bistrița), sursa probabilă fiind o priză defectă.
Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopții în cadrul instituției, acesta anunțând imediat pompierii, informează Prefectura.
Incediul a fost stins în scurt timp, dar în urma acestuia au ars dezinfectanți pentru circa 10 unități administrativ-teritoriale, acolo fiind depozitate pachetele cu materialele primite de la Ministerul Sănătății pentru secțiile de votare, pachete care au fost pregătite pentru a fi distribuite astăzi reprezentanților locali.
După stingerea incendiului, pachetele au fost imediat reconfigurate, iar graficul stabilit pentru distribuire se va respecta.
”De asemenea, precizăm că multe dintre primării au achiziționat dezinfectanți pentru sediile secțiilor de votare din timp, astfel încât există o rezervă de produse iar condițiile de siguranță sanitară pentru desfășurarea procesului electoral nu vor fi afectate”, se mai arată în comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Hmmm… Pe modelul bisericii evanghelice de acum doi ani. Campania electorala naște monștrii!!!
Istoria de acum doisprezece ani se repetă, doar că nu mai suntem atât de prosti. L au dat jos pe Moldovan cu un incendiu, acum îi vom trimite acasă cu toate manevrele lor.
Asta au dat foc ca si la biserica evanghelică de a castigat Crețu.
Sint capabili sa dea foc la oras numai sa nu piarda.
Pacat ca avem atatia îndoctrinati psd incat ne vom alege pe cap tot cu psd.
Ce coincidență nefasta.
Au învăț ceva și PNL-iști din istorie. Și-au dat foc la instituția ce o conduc sa creeze un val emoțional…. Urata strategie…. Fără dezbateri, proiecte, dar cu smecherii și golaneli. Urata politica în ziua de astăzi…
Nu cred ca au dat foc pentru val emotional. Sa nu uitam ca a fost Orban prin Bistrita si probabil s-a terminat aloolul, asa ca au apelat la rezerva de dezinfectanti. Pe urma, ca sa acopere gaura facuta in dezinfectanti, porobabil ca Orban a baut dezinfectantii de la 3-4 primarii, au ales sa de foc si sa se piarda urmele. =))
Logic sunt registre cu semnăturile persoanelor care au intrat şi ieşit din instituție. Normal la o asemenea instituție de importanță guvetnamentală ar trebui să existe un sistem de control a accesului pe bază de cartele-log electronic în încăperile cu destinație specială. Cel mai amărât hotel le are.
Dacă dl Dâncu afirma că sunt tinerii care au luat la cunoştință şi luat în serios măsurile anticovid..păi un asemenea incendiu tocmai pe tineri i-ar afecta.
De altfel măsura cu pensiile contrar celei mai elementare logici economice , 40% mărire, populistă a fost aruncată politic tocmai pentru a mobiliza electoratul bătrân, sunt cei care percep benefică măsura. Noaptea minții într-un sens , un procent la limita 17-20% ar fi fost credibil poate..
Revenind.
Nu tu siguranță în secții, nu tu votanți. Deja participarea e anunțată a fi redusă.
Când participarea e redusă, tocmai electoratul demografic proPSD a fost favorizat , orice sociolog ştie că participă bătrânii şi femeile. În mediul rural, Covid19 e perceput cu variante conspiraționiste şi nu ca şi o boală.
Ca de obicei, PSD ul s-a bazat pe tactici negative – ruperea electoratului aruncarea unor iepuraşi electorali , independenți cărora le-au promis ceva dealuri probabil în culise. Simionca, Rai
-dezvăluiri de ultimă oră cu materiale compromițătoare pe care le dețineau de ceva vreme -Cazul Ogâgău.
– promisiuni fantasmagorice pentru capacitatea de susținere a economiei 40%
– amenințăi cu tăiatul fondurilor „tava cu bani a dlui Ivan”
E guerillă politicã , nu campanie.
Campaniile se fac pe proiecte.
Asfaltarea târzie a câtorva străzi, premierea din bani publici a câtorva elevi buni , demararea unor proiecte cu utilitate incertă..
Toate astea sunt la nivel de acțibilde.
Hai, plecați un pic în opoziție, un DNA care îşi v face treaba, un pic de curățenie în statul pe care l-ați îngrăşat în organigramă cu personaje lacome la bani şi prestigiu fals social.
Rezultatele nu vor întârzia să apară.
Sau poate cineva a dorit să acopere o pagubă, sau poate e sabotaj. S-a schimbat doar perfectul și subprefectul, personalul din prefectură e cel vechi, iar clădirea e administrată împreună cu Consiliul județean
S-ar putea să fi fost un incendiu accidental.
Priză defectă.
E o problemă majoră cu electricienii şi echipamentele electrice în România. Normele de protecție, control a calității ar trebui asigurate.
Unde ai produse inflamabile stocate verificat toate prizele
Ați văzut ce s-a întâmplat la Colectiv sau mai recent în Liban. Neglijența , incompetența costă.
Şi ipoteza ta poate fi adevărată. Ideea e că la nivel de coincidență e bizară afacerea.
Interesant ar fi de ştiut care sunt cele 10 unități administrativ teritoriale.
Nu de alta, dar de eliminat ipoteza unui calcul electoral.
De asta data BRAVO cc
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!