Îndemnul lui Gelu Vlașin pentru românii din Diaspora: Veniți acasă cât sunteți în putere!

Scriitorul Gelu Vlașin, care a locuit 20 de ani în Spania și s-a întors acasă în comuna Telciu în timpul pandemiei, le transmite românilor din Diaspora să nu aștepte anii de pensie ca să facă acest lucru, să vină cât sunt în putere și se pot bucura de tot ce au adunat în străinătate.

Gelu Vlașin a povestit pentru Timp Online că a plecat în urmă cu 20 de ani în Spania împins de nevoia de a aduna bani să-și construiască o casă, ceea ce nu putea în țară în anii 2000 nici lucrând în trei locuri.

”Familia noastră a fost una modestă. Tatăl meu a fost picher, apoi a lucrat în comerț și a reușit să facă o căsuță bătrânească și cam atât pentru că proveneau la rândul lor din niște familii foarte sărace din Fiad, bunicul dintre tată din Moisei, Maramureș, neamul Vlașinilor, și bunicii dinspre mamă din Coșbuc, din Hordou. Poate de aici și filonul acesta poetic. Bunica îmi spunea că nu prea avea ce să le dea copiilor. Ea le-a dat o jumătate de porc, iar ceilalți bunici nu știu ce i-au dat mamei zestre. Înainte să existe casa construită de tata, eu am trăit într-o baracă muncitorească. Au primit o cameră și o bucătărioară și stăteam acolo cu toții. Acum 20 de ani când am plecat în Spania nu aveam nimic. Stăteam prin București după facultate, lucram în vreo trei locuri și, în 2001, când am plecat, în iunie, câștigam cât să-mi plătesc chiria, să-mi mai cumpăr ceva de mâncare și mai mergeam pe la spectacole că mai primeam invitații de la prieteni. Cam atât. Erau niște vremuri cumplite, când ne conducea Adrian Năstase. Salariile erau 100-150 de euro maxim”, a spus el.

Așa se face că în iunie 2001 și-a luat lumea în cap și a plecat în Spania.

”Primii 5 ani au fost destul de complicați. Un an și jumătate am lucrat în agricultură ca muncitor necalificat. Când eram copil, mai lucrat aici, mai dădeam o mână de ajutor. Acolo am lucrat la cireșe – cea mai frumoasă perioadă a existenței mele – când am mâncat cireșe pentru tot neamul Vlașinilor, mai mult am mâncat decât am cules, iar apoi peste un an am lucrat la vie într-un sat, la curățat via, la cules struguri, la plantat via, în cramă. Proprietarul cramei m-a învățat acolo tot ce înseamnă vinul. Apoi am lucrat într-o fabrică de paleți unde a fost crunt. Trebuia să faci 120 de paleți pe zi dezmembrând paleții vechi. Era cumplit. Dimineața când mă trezeam, aveam mâinile înțepenite. O jumătate de oră trebuia să le țin sub apă călduță ca să mi se desțepenească. În mâna stângă aveai un pistol pneumatic cu care băteai cuiele, iar în dreapta un fierăstrău cu care tăiai la dimensiuni paleții respectivi și asta toată ziua. A fost cumplit, perioada cea mai cruntă. Mi-au trebuit vreo 10 ani și în Spania să adun bani – că nu se fac banii așa de ușor cum își imaginează unii – nu reușești să faci bani în 2 ani ca să-ți ridici în România o casă decât dacă furi sau faci alte prostii”, a mai spus el.

După cei 5 ani grei, a venit însă o perioadă foarte bună între 2005 și 2010 când atât românii aflați în Spania, cât și spaniolii, au câștigat foarte bine.

”Numai dacă nu voiai nu câștigai bani pentru că spaniolii aveau nevoie de oameni peste tot, în primul rând în construcții pentru că ei ridicau cam un milion de apartamente pe an, apoi în servicii, în domeniul hotelier, peste tot fiindcă au ajuns să aibă 85 de milioane de turiști la 45 de milioane de locuitori, iar fiecare turist cheltuia cam la 1000 de euro. După trei ani în Spania, am început să vorbesc mai bine limba, am obținut dreptul de rezidență și de muncă și am început prima activitate în birou însă cu un salariu mic, 650 de euro, cât câștigam și din agricultură. Nu conta la ei ce studii ai, trebuia să arăți ce știi să faci la locul de muncă, așa că m-au luat ca purtător de hârtii dintr-un birou în altul în prima fază. În firma aceea, am stat vreo trei ani și am avansat până la poziția de director de departament de marketing. Ce bine ar fi să avem și noi în România acest sistem de respectare a valorilor! Nu conta din ce țară ești sau cine ești, tu, dacă demonstrai la locul de muncă niște capacități, ajungeai de la un simplu purtător de hârtii dintr-un birou în altul până la director de departament”, a spus Gelu Vlașin, care a reușit chiar să se integreze în viața socială din Spania, mai întâi în comunitățile de români și apoi în cele de spanioli.

Înainte de pandemie, cam cu 2-3 ani, Gelu Vlașin și soția lui Cristina își făcuseră deja planuri să se întoarcă acasă, dar situația nouă cu care s-a confruntat lumea i-a determinat să nu mai stea.

”Ideea mea a fost să-mi fac un rost, să adun niște bani, să-mi fac o căsuță a mea, să am o bază pentru o viață mai bună. Am reușit să am baza aceasta. De ce să mai stau? Să vin bătrân și bolnav? Să nu mă mai bucur de ce am realizat în străinătate? Îi aud pe mulți că stau până la pensie și nu înțeleg de ce. Vino, omule, că e plină țara de căsuțe și terenuri care zac goale. Întoarce-te omule acasă cât ești în putere! Să vii la 60 de ani și să nu te mai poți bucura de nimic? Pentru ce ai muncit atunci, așa ca să ai o casă care oricum se degradează dacă nu e locuită? Noi am ridicat căsuța aceasta acum 15 ani, aveam unde veni, am mai cumpărat teren. Faptul că în 2020 am prins pandemia din plin, iar două luni am fost închiși la propriu în casă, iar copiii nu aveau voie să iasă din casă, ne-a determinat să nu mai așteptăm un alt moment oportun. Am luat primul zbor spre România și am plecat. Am intuit eu că mai vin valuri și mi-am zis că prefer să fiu la mine, izolat, în Tranzbordare (cătun de la marginea satului Telciu -n.r.) decât în Spania unde izolat însemna chiar izolat. Decizia a fost luată de câțiva ani, dar a fost accelerată de pandemie”, a explicat el.

Întoarcerea nu a fost dificilă întrucât cei doi copii ai săi au îndrăgit România în vacanțele în care părinții i-au adus în țară și au fost cu totul de acord să plece din Spania.

”Cineva spunea: Vai, ce curaj să veniți! Curaj a fost când am plecat într-o țară pe care nu o cunoșteam și a cărei limbă nu o vorbeam și nu cunoșteam pe nimeni. Acela e curaj de remarcat la toți românii care au plecat în Germania, Italia, Franța și nu pentru o zi-două, ci pentru ani de zile. E cumplit să îți părăsești țara și să te duci undeva unde nu cunoști pe nimeni și să-ți începi viața de la zero, undeva unde nu contează nici studiile, nici relațiile, nimic. Reîntoarcerea cred că a fost firească. Că trebuie să te readaptezi? Da, dar nu uiți tu de unde ai plecat, mai ales că sistemul nu s-a schimbat prea mult, te adaptezi rapid la ce se întâmplă pe aici”, a spus el.

Odată întors acasă, Gelu Vlașin s-a apucat să-și cultive terenul de lângă casă, pe o suprafață de 35 de ari.

”E greu că nu găsești pe nimeni care să te ajute, dar nu mă grăbesc. Căpălesc atât cât pot, plantez, curăț azi, dacă nu mâine, că nu-i niciun bai, pentru că îmi place. Dacă cineva mă întreba acum 5 ani dacă m-aș întoarce în Tranzbordare să fac aceste lucruri aș fi răspuns: Ce? Ești nebun? Nu! Dar vine o vreme când te așezi, te aduni și zici: Mă, dar ce viață frumoasă e la țară, să ai un pământ pe care să îl cultivi, să știi că mănânci roșia pe care ai pus-o tu în pământ și ai udat-o! Mai mult, eu mi-am făcut niște calcule: cu 35 de ari de zmeură, coacăze și mure nu o să mă îmbogățesc, dar va fi un venit alternativ și fac și ceea ce îmi place. Chiar vreau să fac ceva ce am văzut în Spania: plantația mea o pun la dispoziția celor care vor să vină și să își culeagă ei cu mâna lor și fac un fel de rezidențe și artistice. Vine omul, stă o săptămână, își culege murea, zmeura, dacă vrea îl învăț să își facă dulceața, sirop, își duce acasă și mănâncă. Plătește pentru asta. Între timp Cristina îi cântă, eu îi mai recit niște poezii, o să fie un complex agro-cultural”, a spus el.

Gelu Vlașin a spus că se poate trăi și din agricultură, complementar cu alte activități online, mai ales că România are una dintre cele mai mari viteze de internet.

”Mi-am păstrat proiectele din Spania, lucrez online – și aici le dau un sfat tuturor celor care vor să vină – măi, totuși, nu veniți la plesneală! Faceți-vă un pic de studiu de fezabilitate înainte să veniți. Noi, înainte de a decide că plecăm am început să ne întrebăm ce am putea face noi în Tranzbordare, ce activități și a reieșit clar că o parte vom lucra pe online, că vom face proiecte culturale care se pot face de oriunde, și am făcut, și vom face și agricultură. Aici fiecare centimetru pe care îl ai îți produce nu neapărat pentru tine, produce și pentru alții, poate fi un business. De când ne-am întors în țară, eu primesc zilnic mesaje de la oameni și din străinătate care mă întreabă cum ne simțim, ce facem și le spun că, în România, în orice domeniu, dacă îți cauți, îți găsești în zona unde vrei să te întorci. Acum, tot mai mulți din zona Cluj, București mă întreabă cum e la țară că vor și ei să se stabilească la țară. Sunt foarte mulți oameni destul de tineri care vor la țară. Este și un grup de Facebook în care oameni care s-au întors la țară și au început să pună pe picioare o mică afacere agricolă, tehnologică, etc., iar lucrul acesta mă bucură enorm”, a spus Gelu Vlașin.

Deja a trecut mai bine de un an de când a revenit în țară cu întreaga familie și nu regretă nicio clipă.

”Mă mai întreabă unii cum e și răspund: ca într-o vacanță continuă: mă duc, îmi fac treaba relaxat. Mă uit la cerul înstelat. Cum e cerul la Tranzbordare eu nu l-am văzut nicăieri în lumea asta, senin, se văd stelele sclipind. E superb. Nu-mi lipsește nimic. Nu mi-e dor de Madrid, de ce să-mi fie dor? Eu nu dau sfaturi celor care vor să plece să nu o facă. Nu! Dimpotrivă! Plecați să vedeți cum e afară, să vă faceți o idee că sigur veniți cu ceva bun. Stați un an, doi, trei, cinci, nicio problemă. Eu m-am întors pentru că 20 de ani mi-am făcut făcutele și cunosc lumea.Cunosc Madridul mai bine ca Bucureștiul, știu toate zonele culturale de acolo. E adevărat că mă mai uit pe internet la unele evenimente, dar nu mai am așa o dorință de a mă duce să văd o expoziție sau să particip la un eveniment. Am activități culturale din plin, iar dacă nu le am, le inventez, și atunci ce plăcere mai mare să ai decât să te trezești dimineața și să bei cafeaua pe terasă și să te uiți la peisajul sublim din spatele casei cu dealul Tarnița și cu dealul care duce spre Țibleș, să auzi susurul Sălăuței și câinii care latră departe? E o relaxare totală! Mie nu îmi mai trebuie altceva”, a spus el.

Despre locul său de baștină din comuna Telciu, Gelu Vlașin spune cu mândrie: ”E un cuvânt care nu figura pe nicio hartă din lume și eu eram foarte mândru, dar acum începe să apară pentru că am venit noi și facem tot felul de activități. Deși nu există niciun panou la intrare în cătunul nostru, s-a transmis din vorbă în vorbă, pentru că, în trecut, exista calea ferată îngustă până aici în depozit. Și aici începea calea ferată mare și se făcea transbordarea lemnelor de pe calea ferată mică pe vagoanele mari și a rămas numele Tranzbordare. Mulți mă corectează și spun că s-ar scrie cu s, dar eu transmit cum a rămas denumirea aici, nu cum scrie în dicționar: e Tranzbordare!”.