Inscripție pe Bistriciorul. Ce mesaj apare pe placa de marmură neagră (FOTO)

Dorin Stoian – managerul Comelf, Florin Urîte – președintele Rotary Bistrița, dr. Mircea Gelu Buta – primul președinte al Clubului Rotary, membrii Clubului Rotary Bistrița, au format o echipă care să fixeze pe o stâncă de la poalele Vf. Bistriciorul din Munții Călimani o placă de marmură neagră, cu următoarea inscripție: „În amintirea celor împătimiți de drumeții, pe care orgoliosul munte i-a prins de-a lungul timpului în mrejele veșniciei. Rotary Club Bistrița – sept. 2017”.

Iată ce spune dr. Mircea Gelu Buta despre această inițiativă:

”Era o promisiune făcută cu un an înainte prof. Remus Bude, cu ocazia lansării volumului „Colibița, dimensiuni turistice”, scris de Ioan Bâca și Ioan Șteff. Din grup au mai făcut parte subinginerul Alexandru Csender și tehnicianul silvic Gavrilă Sărățan.

La intrare în stațiunea Colibița, ne întâmpină, primitoare, Pensiunea Ariniș, așezată la o altitudine de aproximativ 950 m, în dreptul fostei vetre a satului. După ce am parcurs aproximativ doi kilometri printre case de vacanță și mici pensiuni cochete și am depășit intersecția cu Drumul Blajului, pe partea dreaptă a drumului, un indicator ne îmbie să intrăm pe poarta largă a Complexului Fisherman’s Colibița. După încă câteva serpentine strânse, drumul devine mai drept, iar peisajul începe să se lărgească, cu o vizibilitate bună spre masivul Piatra lui Orban și lacul de acumulare. La puțin timp, Casarul rămâne în spate, iar versantul stâncos al Pietricelei ne veghează din partea stângă. În dreptul acestuia, drumul coboară în serpentine spre satul Mița, așezarea în care și-au transmutat gospodăriile o parte din locuitorii vechiului sat Colibița.

Lăsând în stânga bisericuța cu trei turnuri, mutată din sat și reconstruită de localnici, urmăm șoseaua care cotește strâns spre stânga, în dreptul pensiunii Ioanei Pasăre și, traversând pârâul Măgurii, pătrundem în localitatea Mița. Aici, ne întâmpină magazinul alimentar, cu câteva mese metalice aflate înaintea bufetului. În spatele clădirii, complexul Armatei domină prin masivitate construcțiile din zonă. Printre casele localnicilor răsar vile moderne și mici pensiuni. Drumul prăfuit de țară, construit pe fostul terasament al căii ferate, continuă printre gospodării și grădini înflorate. Peisajul este întregit de râul Bistricioara, care susură în partea dreaptă a șoselei. Depășind fosta școală și tabăra de pionieri, aflate azi în paragină, după aproape un kilometru de la ieșirea din satul Mița, drumul continuă în stânga, pe Izvorul Lung, până la Borcut, unde în apropierea apelor minerale se găsește o cabană forestieră.

Urmăm șoseaua din dreapta, pe lângă Popasul Bistriciorul și continuăm deplasarea pe drumul forestier care însoțește în amonte râul Bistricioara. De-o parte și alta, gospodării risipite și poieni frumoase. În scurt timp, valea se îngustează, iar pădurea coboară tot mai aproape de drum. La confluența pâraielor Colbu și Tirimiul de Sus, urmăm drumul forestier care se desface în dreapta, denumit de localnici Tirimi. După un parcurs pe o pantă abruptă cu numeroase serpentine, asemeni anselor unui intestin subțire, lăsăm mașina la marginea drumului, care oricum devine impracticabil.

Ne împărțim materialele, care sunt destul de grele și voluminoase: placa de marmură, cam de 15 kg, o sumedenie de scule necesare lucrării, alimente și haine. Ne fixăm echipamentul și începem urcușul abrupt pe torentul din stânga, ce vine de sub piatra Zuzurgăului. La jumătatea pantei, urmăm poteca ce ne duce pe o costișă împădurită, care ne scoate în Poiana Gișa, plină de brusturi și vegheată din depărtare de Muntele Aurarul. Intersectăm poteca ce urcă de la Colbu și ne continuăm drumul cu suișuri și coborâșuri prin pădure, având în stânga valea adâncă prin care curge pârâul Colbu. Se iese în Poiana Gura Plaiului, având în dreapta Vf. Zuzurgău și, în față, culmea Bistriciorul. În poiană ne întâmpină un refugiu ridicat pe locul vechii cabane A.S. Utilajul, iar mai sus pe o costișă se zărește cabana Salvamont, a cărei construcție a început în anul 2007.

După un urcuș lin, depășim crucea ridicată în memoria Cristinei Șușcă, iar apoi coborâm spre albia izvorului, care din cauza secetei din acest an, este secat. Din fundul văii, poteca începe să urce, la început lin, apoi tot mai abrupt, printre stânci și jnepeniș, spre creasta muntelui.

După câteva sute de metri, se ivește un pinten de piatră, pe care am decis să fixăm placa de marmură, care să atragă atenția drumețului despre capcanele nebănuite ale muntelui”.