Actualitate

Inspecția Muncii a dat amenzi de 39.000 de lei. Deja, 34 de oameni s-au accidentat la lucru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a dat deja amenzi de 39.000 de lei în urma verificărilor pe care corpul de control securitate și sănătate din cadrul instituției le-au făcut anul acesta, a declarat inspectorul șef Otilia Berbecar în ședința Colegiului prefectural.

Ea a memnționat că, în anul 2021, corpul de control securitate și sănătate cu cei 5 inspectori de muncă, a efectuat un număr de 617 de controale, iar primele 4 luni ale anului 2022, un număr de 230 controale.

În perioada anului 2021 fiind în stare de alertă, aproximativ 60% din numărul de controale au fost desfășurate cu tematica de verificare a modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 55/2020, în echipe mixte cu reprezentanți ai IPJ BN, Jandarmerie, ISU BN, etc.

Pentru neconformitățile constatate în timpul controalelor au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale:

INDICATORI20214 luni 20214 luni 2022
Nr. controale efectuate:617267224
din care controale pe supraveghere piață /produse73/80124/26430/330
Nr. sancţiuni contravenţionale aplicate:446199224
nr. amenzi25311
nr. avertismente421196213
Valoare amenzi aplicate (lei)965001150039000
Nr. măsuri dispuse pentru neconformităţi depistate472208233
Nr. sistări de activitate000
Nr. echipamente de muncă oprite din funcţionare000
Nr. sesizări către organele de urmărire penală000

Anul trecut, au fost derulate o serie de campanii europene cât și naționale pe diferite domenii de activitate cum ar fi: exploatare forestieră, construcții, panificație, transporturi, industria extractivă de suprafață, pirotehnice, etc.

În cadrul acțiunilor de informare și conștientizare, inspectorii de muncă au organizat sesiuni cu privire la riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și sesiuni privind modul de instruire corectă a lucrătorilor, cu angajatori din majoritatea domeniilor de activitate. De menționat faptul că aceste acțiuni au fost organizate în sistem on-line având în vedere situația pandemică.

Urmare a acestor controale pentru neconformitățile constatate au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În anul 2022 au fost, de asemenea, demarate acțiunile din programul propriu, urmând a fi desfășurate pe tot parcursul anului. Până la această dată au fost demarate două acțiuni de control în domeniile de activitate comerț cu produse petroliere și panificație.

Accidente de muncă în 2021 și primele 4 luni din 2022

În anul 2021 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa – Năsăud au fost comunicate 151 de evenimente produse pe raza judeţului, iar în primele 4 luni ale anului 2022 au fost comunicate 58 evenimente.

În anul 2021 au fost înregistrate de către ITM BN un număr de 101 accidente cu 103 persoane accidentate din care 9 persoane accidentate mortal, iar în primele 4 luni ale anului 2022 un număr de 34 accidente cu 34 persoane accidentate (din care 5 traseu și unul de circulație). Nu s-au înregistrat accidente mortale.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă în 2021:

  • Silvicultură și exploatare forestieră – 8 accidentaţi;
  • Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei – 7 accidentați;
  • Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice – 10 accidentați;
  • Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații – 11 accidentați;
  • Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. – 6 accidentați;
  • Construcții de clădiri – 9 accidentați;
  • Lucrări speciale de construcții – 8 accidentați;
  • Învățământ – 6 accidentați;
  • Sănătate și asistență socială – 5 accidentați;

În anul 2021 și în primele 4 luni ale anului 2022, în judeţul Bistriţa – Năsăud nu a fost cercetat și înregistrat nici un caz de boală profesională.

Control în domeniul relațiilor de muncă și muncă nedeclarată

În anul 2021, corpul de control relații de muncă și muncă nedeclarată a efectuat un număr de 1230 de controale și 436 în primele 4 luni din anul 2022. Pentru neconformitățile constatate în timpul controlalelor au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale:

INDICATORI20214 luni 20214 luni 2022
Nr. controale efectuate:1230434436
Nr. sancţiuni contravenţionale aplicate:2367356
nr. amenzi632411
nr. avertismente1736858
Valoare amenzilor aplicate (lei)66330021480089000
Nr. măsuri dispuse pentru neconformităţi depistate217
108
64
Nr. Petiții inregistrate in domeniul RM si MNDL1944644
Nr. persoanelor depistate fără forme legale2482
  • s-au aplicat 236 de sancțiuni în anul 2021 și 56 în anul 2022, din care 74 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 752300 lei şi 231 avertismente.
  • s-au dispus de către inspectorii de muncă un număr de 281 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

În cursul anului 2021 și primele 4 luni ale anului 2022 pentru nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice, a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă – muncă nedeclarată au fost înregistrate un număr de 238 de petiții. Pentru neînfiinţarea registrului şi/sau netransmitere a acestuia în formă electronică la I.T.M.B-N în termenele prevăzute de H.G. nr.905/2017 au fost sancţionați un număr de 26 angajatori, respectiv au fost aplicate un număr de 27 sancțiuni, 3 amenzi si 24 de avertismente. Valoarea amenzilor aplicate fiind de 21000 lei.

Modificări legislative 2022

OUG 67/2022 -majorare voluntară a salariului minim brut/economie. Se majorează salariul cu 200 lei prin negociere individuală (de la 2550 la 2750, prin act aditional de modificare cim), suma este scutită de impozit și contribuții sociale. Se aplică numai în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022.

Legea 135/2022– Modificari privind salariul minim in agricultură si industria alimentară (cod caen:01;011;012;013;014;015;016 si 10- ind. alimentară). Lege, care stabilește salariul minim brut de 3000 lei, fiind aceleași condiții de îndeplinit ca și în domeniul construcțiilor. Măsurile se vor aplica pentru perioada iunie 2022- decembrie 2028.

Ordonanta 2/2001 art.(34) s-a completat astfel: ,,Plângerea contravențională se depune și se soluționează in baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ORI la judecatoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Pentru anul 2022 fermierii care lucrează cu zilieri trebuie să le achite acestora un tarif minim de 15,239 lei/oră(conform Hg 1071/2021), de la 13,583 lei/oră cât a fost in anul 2021.

Propunere legislativă: accesul online a salariaților la REVISAL.

Și anume dreptul la acces online pentru salariați și foști salariați la datele care îi privesc în ce privește: vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și generarea online și descărcarea unui extras din registru. VECHIMEA în muncă și/sau în specialitate poate fi dovedită și cu extrasul prevăzut.

Pentru a veni în întâmpinarea agenților economici, și în mod special a operatorilor Revisal, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud va organiza o întâlnire la sediul instituției, pentru a iniția o serie de propuneri, care să se reflecte în noua lege care va reglementa accesul online la datele REVISAL.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS